Conducerea Rapidului a decis cine este primul jucător care va pleca în iarnă. Fotbalistul a jucat până acum doar 10 meciuri în tricoul alb-vișiniu.
Timotej Jambor (21 de ani) are zilele numărate în Giulești. Atacantul n-a marcat până acum niciun gol de când a venit la Rapid, iar conducerea se gândește să îl cedeze în iarnă sub formă de împrumut.
Internațional slovac de tineret, Jambor a costat nu mai puțin de 1.000.000 de euro. Atât a plătit gruparea de sub Podul Grant în vară pentru a îl transfera de la Zilina.
„E o concurență mare. L-am adus pe Boupendza. Trebuia să aducem pe cineva după ce a plecat Albion. Aaron a arătat foarte bine, Burmaz acum a intrat și el și a înscris. E greu.
Dar e un tânăr de perspectivă. În care am investit o sumă importantă de bani. Are timp. Va avea și el șanse.
(n.r. – Îl împrumutați la iarnă?) Se poate. O să ne gândim. O să vedem ce facem în iarnă. Ne-am dori să joace cât mai multe minute. Dacă ne dăm seama că nu are cum să prindă foarte multe minute, pentru un jucător tânăr e foarte important să joace.
Trebuie să vorbim și cu Șumudică. El are ultimul cuvânt. Ne gândim să găsim soluții să joace pentru că e un băiat tânăr și vrem să își atingă potențialul.
E un jucător cu potențial mare. E mai greu pentru un jucător tânăr. La început e greu să te adaptezi. L-am văzut la antrenamente. Are reale calități, dar când mental nu stai la fel de bine cât ar trebui, e mai greu să arăți.
Dar nu cred că e un caz pierdut. Eu zic că are un potențial foarte mare”, a declarat Victor Angelescu, în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, show care e live pe FANATIK.RO, luni, marți și vineri, de la ora 10:30.
O pasă de gol este singura realizare a lui Timotej Jambor de când a venit la Rapid. Slovacul are o concurență acerbă pentru postul de „nouar” în echipa lui Șumudică, rol care mai poate fi interpretat de Aaron Boupendza și de Borisav Burmaz. Ultimul a fost eroul giuleștenilor la derby-ul cu CFR Cluj.