Mihai Popescu a fost titularizat de Mircea Lucescu, în meciul cu Bosnia. Fundașul FCSB-ului a bifat prima selecție la națională, în condițiile în care va împlini 32 de ani pe 7 mai.
Lucescu a fost nevoit să apeleze la un alt fundaș central după accidentarea de durată a lui Radu Drăgușin. Fundașul lui Tottenham are șanse minime de a juca în aceste preliminarii, iar pentru primul meci l-a preferat pe Mihai Popescu.
Fotbalistul campioanei le-a luat fața lui Adrian Rus (Pisa), Denis Ciobotariu (Rapid) și Vasile Ghiță (Cracovia). Astfel, Popescu a intrat direct în topul celor mai vârstnici debutanți la echipa națională.
El este totuși destul de departe, ca vârstă, de liderul acestui clasament. Recordul este deținut de Mario Camora, portughezul naturalizat în 2020. Atunci el a devenit cel mai vârstnic debutant al naționalei României all-time.
A jucat primul meci pentru tricolori la 34 de ani și 17 zile. Camora a doborât un record care stătea în picioare de 73 de ani. Acesta era deținut de portarul Stanislaw Konrad, care a debutat la națională, la 22.06.1947, în meciul România – Iugoslavia, scor 1-3. El avea 33 de ani, 8 luni și 30 de zile, la data debutului.
Mihai Popescu l-a devansat pe colegul său de la națională, Florin Niță. Acesta a debutat pentru tricolori la 30 ani, 4 luni și 6 zile, într-un amical România – Turcia (2-0), disputat la Cluj-Napoca, în mandatul lui Cosmin Contra
Și Bogdan Vătăjelu este unul dintre cei mai în vârstă debutanţi în prima reprezentativă. A făcut-o la 29 de ani şi jumătate, în 2022, într-un amical cu Slovenia. Selecționer era la vremea respectivă Edi Iordănescu.
Mircea Lucescu nu este un selecționer care să țină neapărat cont de vârsta fotbaliștilor. În precedentul mandat, el l-a debutat la națională pe Victor Pițurcă, la 29 de ani. A mizat și pe Marin Dragnea, la 28 de ani și jumătate, în premieră, chiar la EURO 1984. Tot 28 de ani avea și Alexandru Custov, când a jucat primul meci pentru tricolori.
De când s-a întors la națională, Lucescu l-a chemat la lot pe Adrian Artean, care avea 31 de ani împliniți. Artean a fost pe bancă la meciul cu Lituania, din septembrie 2024, în Liga Națiunilor, dar a ratat debutul.
PROGRAMUL ROMÂNIEI
21 martie
21:45 – Cipru – San Marino 2-0
21:45 – ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina 0-1
24 martie
21:45 – Bosnia și Herțegovina – Cipru
21:45 – San Marino – ROMÂNIA
7 iunie
16:00 – Bosnia și Herțegovina – San Marino
21:45 – Austria – ROMÂNIA
10 iunie
21:45 – ROMÂNIA – Cipru
21:45 – San Marino – Austria
6 septembrie
21:45 – Austria – Cipru
21:45 – San Marino – Bosnia și Herțegovina
9 septembrie
21:45 – Bosnia și Herțegovina – Austria
21:45 – Cipru – ROMÂNIA
9 octombrie
21:45 – Austria – San Marino
21:45 – Cipru – Bosnia și Herțegovina
12 octombrie
16:00 – San Marino – Cipru
21:45 – ROMÂNIA – Austria
15 noiembrie
19:00 – Cipru – Austria
21:45 – Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA
18 noiembrie
21:45 – Austria – Bosnia și Herțegovina
21:45 – ROMÂNIA – San Marino