Sport

Primul om care cere desființarea naționalei U20 antrenate de Bogdan Lobonț. ”Ne facem de râs în lume”

Un fost internațional îi cere ferm președintelui Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, să desființeze echipa națională U20, din cauza rezultatelor dezastuoase.
29.03.2022 | 16:47
Primul om care cere desfiintarea nationalei U20 antrenate de Bogdan Lobont Ne facem de ras in lume
România U20 a disputat opt meciuri de la înființare și a încasat 27 de goluri. Un fost internațional cere desființarea ei. Foto: frf.ro
ADVERTISEMENT

Naționala sub 20 de ani pregătită de Bogdan Lobonț bifează umilință, după umilință. Ultimul eșec, 0-5 cu Elveția, la adus la capătul răbdării pe unul dintre componenții ”Generației de aur”.

Florin Prunea nu vede rostul naționalei U20

Fostul mare portar al echipei naționale, Florin Prunea, nu mai suportă să vadă umilințele pe care le trăiesc fotbaliștii din naționala U20, pregătită de Bogdan Lobonț.

ADVERTISEMENT

Prunea îi cere ferm șefului FRF Răzvan Burleanu să desființeze această reprezentativă pentru a nu mai face de râs numele României, în lume.

”Ar trebui desființate urgent astfel de naționale, că ne facem de râs în toată lumea! Nu știu dacă a mai fost vreo echipă națională care să înregistreze asemenea rezultate în istoria fotbalului mondial. 

ADVERTISEMENT

Primești 20 de goluri în 4-5 meciuri… Se cheltuiesc sute de mii de euro aici. O altă mișcare de succes a Federației, după celebrele centre de excelență”, a declarat Florin Prunea, la Pro X.

Înființată la finalul anului 2020, România U20 a disputat până azi opt meciuri de verificare în care a încasat nu mai puțin de 27 de goluri. Cele mai umilitoare eșecuri ale tinerilor ”tricolori” au fost cele cu Anglia 1-6, cu Italia 0-7 și 0-5 Elveția.

ADVERTISEMENT

Florin Prunea dă vina tot pe FRF pentru epidemia de gripă și focarul de COVID de la echipa națională

Fostul internațional este recunoscut ca fiind unul dintre cei mai mari contestatari ai președintelui FRF Răzvan Burleanu, căruia i-a cerut în repetate rânduri să-și înainteze demisia.

Florin Prunea îi face tot pe oficialii FRF vinovați pentru epidemia de gripă și focarul de COVID care au lovit echipa națională, după meciul cu Grecia.

ADVERTISEMENT

”Din păcate am văzut ce s-a întâmplat în ultimele zile la echipa națională. Atmosfera nu este prea bună: jucători lipsă, aceste răceli, o parte din jucători cu COVID.

Trebuie să ne obișnuim cu aceste lucruri, dar nu știu cum de ni se întâmplă numai nouă? Nicio altă echipă națională nu are atâtea probleme niciodată. Organizarea asta la nivel extra fotbalistic este în regulă?

Eu nu am văzut o echipă națională care să aibă atâtea cazuri de COVID, pe urmă răceli, unii stau în camere, alții în izolare. Cred că este o problemă de organizare a Federației Române de Fotbal, din punctul meu de vedere. Asta nu mai este treaba antrenorului”, a mai spus Prunea, la Pro X.

ADVERTISEMENT