News

Primul oraș care interzice reclamele la carne. De ce s-a ajuns aici

Un oraş din Ţările de Jos interzice reclamele la carne animală din 2024 cu scopul de a reduce consumul și, implicit, emisiile de gaze cu efect de seră. 
19.02.2023 | 18:49
Primul oras care interzice reclamele la carne De ce sa ajuns aici
Europa ar trebui să reducă cu 81% consumul de carne până în 2050 Foto: hepta
ADVERTISEMENT

Potrivit unui raport Greenpeace din 2020, Uniunea Europeană ar trebui să scadă consumul de carne animală cu 71% până în 2030 şi cu 81% până în 2050, pentru a reduce contribuția agriculturii la poluare și afectarea climei la nivel global.

Primul oraș care interzice reclamele la carne animală

În 2015, toate statele europene au semnat Acordul Climatic de la Paris, angajându-se să reducă emisiile de carbon la zero până în 2050.

ADVERTISEMENT

În 2024, un oraş olandez va deveni primul din lume care va interzice reclamele pentru carne animală din spațiile publice. Orașul Haarlem, aflat la vest de Amsterdam, are o populaţie de aproximativ 160.000 de locuitori.

Publicitatea la carne animală nu va mai fi permisă în autobuzele, adăposturile şi ecranele din Haarlem din spațiile publice. Decizia a stârnit nemulțumiri din partea sectorului cărnii care se plânge că municipalitatea „merge prea departe în a spune oamenilor ce este mai bine pentru ei”, transmite The Guardian.

ADVERTISEMENT

Ministrul german al sănătății vrea reducerea consumului de carne cu 80%

După ce, în 2022, Ministerul german al Mediului a interzis consumul de carne animală în cadrul evenimentelor organizate de instituție, ministrul federal al sănătății a susținut necesitatea reducerii cu 80% a consumului de carne.

ADVERTISEMENT

Karl Lauterbach, a sugerat că ar trebui introduse iniţiative pentru a reduce drastic consumul de carne în ţară. El a vorbit chiar despre taxarea cărnii pentru a fi mai  puţin accesibilă, dar și despre subvenționarea produselor din carne alternativă.

Lauterbach a făcut referire şi la problemele de sănătate asociate cu carnea. Potrivit oficialului, cei mai săraci germani din societate tind să mănânce cea mai ieftină carne, ceea ce duce la rate mari de boli cardiovasculare şi cancer intestinal.

ADVERTISEMENT

O mare parte din producția de carne ajunge la gunoi

Raportul Greepeace susține că, în contextul în care nu toată carnea vândută este consumată și ajunge la gunoi, cantitatea reală de carne pe care o mănâncă europenii ar fi sub 460 de grame, probabil mai puțin decât echivalentul a trei burgeri pe săptămână.

Europenii consumă aproximativ de două ori mai multă carne decât media globală şi de aproape trei ori mai multe lactate.