Alegeri 2024

El este primul român care a votat la alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024

Detalii despre primul român care a votat la europarlamentare. Românul a fost singurul votant înregistrat la o secție, pe listele suplimentare
09.06.2024 | 09:27
El este primul roman care a votat la alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024
Primul român care a votat la europarlamentare este din Noua Zeelandă
ADVERTISEMENT

Primul român care a votat înainte de deschiderea urnelor în România se află în Aukland, în Noua Zeelandă. Românul a votat sâmbătă, pe liste suplimentare. Informațiile provin de la Servicul de Telecomunicații Speciale (STS), care a început să publice datele privind prezența la vot, primele fiind de la alegerile europarlamentare 2024.

Singurul votant de la Secția 15 din Auckland

Primul român care a votat înainte scrutinul din România este din Noua Zeelandă. Mai precis, românul este din Auckland, a votat la Secția 15 de acolo și este singurul alegător înregistrat pe liste suplimentare. Informațiile provin de la Servicul de Telecomunicații Speciale (STS), care a început să publice datele privind prezența la vot, primele fiind de la alegerile europarlamentare.

ADVERTISEMENT

Începând cu 8 iunie, ora 22 (ora României) STS publică primele date privind prezența la vot, care vor fi cele pentru alegerile europarlamentare. Site-ul STS are două secțiuni distincte, pentru alegerile locale și pentru cele europarlamentare, care pot fi consultate.

„Publicarea datelor este în dinamică în funcție de fusul orar din fiecare țară, până în data de 10 iunie a.c., la ora 08:00 (ora României), când se închid ultimele secții de votare aflate pe Coasta de Vest a SUA și în Canada”, potrivit STS.

ADVERTISEMENT

Prima secție de votare organizată, în Noua Zeelandă

Potrivit MAE, votul în străinătate la scrutinul pentru Parlamentul European a început sâmbătă, la ora 22 (ora României), prima secție de votare organizată fiind cea din Auckland, în Noua Zeelandă. Duminică (de la ora 00:00, ora României) au început să se deschidă secțiile de votare din Australia, alte secții de votare urmând să fie deschise în Republica Coreea, China, Malaysia, Singapore, Filipine, India, Indonezia, Sri Lanka, Thailanda, Vietnam, Kazahstan, Pakistan, Turkmenistan, Uzbekistan.

„Pe fondul diferențelor de fus orar, votarea în străinătate la alegerile europarlamentare se va desfășura pe durata a 34 ore, ultimele secții care vor închide votarea luni, 10 iunie 2024, la ora 08:00 (ora României) fiind cele organizate în Vancouver (Canada) și pe coasta de Vest a SUA.

ADVERTISEMENT

Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin intermediul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României în străinătate, 915 secții de votare în străinătate la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din 9 iunie 2024, mai mult decât dublu față de secțiile organizate la alegerile europarlamentare din 2019”, arată MAE.

ADVERTISEMENT

Documentele necesare

„La alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024 cetățenii români cu drept de vot care domiciliază, au reședința sau se află temporar în străinătate pot vota la orice secție organizată în străinătate, pe baza unui document de identitate românesc valabil în ziua votării: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; paşaportul simplu; paşaportul simplu electronic; paşaportul simplu temporar; carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din şcolile militare.

La scrutinul din 9 iunie 2024 votarea începe la ora locală 07:00 și se încheie la ora 22:00. Alegătorii care se află la ora 22:00 la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot pot să exercite dreptul de vot până la ora locală 23:59”, mai precizează MAE.