News

Primul scandal după acordul Mercosur: 80% din puiul brazilian, contaminat cu salmonella. Cum ne poate păcăli eticheta produselor

După ce acordul Mercosur a intrat în vigoare, a apărut și primul scandal cu produsele importate. 80% din puiul primit de greci din Brazilia are salmonella. Cum îi poate păcăli eticheta pe români
07.05.2026 | 16:35
Primul scandal dupa acordul Mercosur 80 din puiul brazilian contaminat cu salmonella Cum ne poate pacali eticheta produselor
Carne contaminată după acordul Mercosur. Cum ne pot păcăli etichetele produselor. Foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Grecii au primit trei tone de pui congelat din Brazilia, prin intermediul acordului Mercosur, toate contaminate cu salmonella. Au fost primii pui congelați importați de când a intrat provizoriu în vigoare acordul de care se tem fermierii europeni. Ce șanse sunt să pățească și românii la fel și la ce trebuie să fim atenți când cumpărăm produse din import. Cum ne poate păcăli eticheta.

Carne cu salmonella în Europa, importată din Brazilia

Chiar pe data de 1 mai 2026 acordul între Uniunea Europeană și Mercosur a intrat provizoriu în vigoare. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a afirmat că acest acord vine cu beneficii reale și vizibile, deoarece tarifele încep să scadă, iar companiile câștigă acces la noi piețe.

ADVERTISEMENT

„S-au depus multe eforturi pentru ca acest acord istoric să fie dus la bun sfârșit; acum este momentul să investim același nivel de efort pentru a ne asigura că cetățenii și întreprinderile noastre beneficiază imediat de avantajele sale. Încă din prima zi se reduc tarifele și se deschid noi oportunități de piață. Aceasta este o veste bună pentru întreprinderile din UE, indiferent de dimensiunea lor, pentru consumatorii de pe piața noastră și, de asemenea, și pentru fermierii noștri, care vor dobândi noi posibilități valoroase de export, fiind în același timp pe deplin protejați în sectoarele sensibile”, a declarat von der Leyen în urmă cu aproape o săptămână.

Cu toate acestea, au apărut și primele probleme. 80% din primii pui congelați, trei tone în total, care au ajuns în Grecia din Brazilia sunt contaminați cu salmonella. Acesta a fost și primul lot de pui importat de Grecia în acordul UE-Mercosur. Laboratoarele veterinare din Agia Paraskevi, o suburbie a Atenei, au depistat bacteria. Astfel, produsele au fost returnate imediat, conform keeptalkinggreece.com.

ADVERTISEMENT

Cât de probabil e ca România să primească produse contaminate

FANATIK a discutat pe acest subiect cu președintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară (Sindalimenta), Dragoș Frumosu. Acesta a afirmat că orice marfă din țările Mercosur pot intra în Europa prin orice parte, cum ar fi Spania sau Portugalia, iar de acolo să fie trimise mai departe spre alte țări.

ADVERTISEMENT

De asemenea, președintele federației subliniază că nu trebuie să ne gândim că prețurile vor fi extrem de mici la aceste produse, deoarece vor exista adaosuri peste adaosuri, în funcție de traseu. În acest context, liderul Sindalimenta subliniază că am avut noroc deoarece grecii au testat carnea respectivă și au returnat-o. Dacă nu se întâmpla acest lucru, puiul contaminat risca să ajungă și în alte țări, inclusiv în România.

ADVERTISEMENT

„Imaginați-vă dacă grecii nu ar fi făcut analize și mâncau ei și mai și exportau în alte părți. Lucrurile nu erau deloc ok. Mai mult decât atât, în momentul în care o astfel de marfă a intrat pe teritoriul Europei, lăsând la o parte faptul că ei nu sunt obligați din punct de vedere legislativ să respecte cerințele Uniunii Europene, putem să întâlnim foarte multe pesticide, putem să întâlnim tot felul de viruși care pot dăuna sănătății omului și în afară de asta, gândiți-vă că în momentul în care a ajuns într-o țară și de acolo este exportată merge peste tot.

Iar prețul despre care se vorbește, să nu ne așteptăm să fie foarte mic. Pentru că dacă toată marfa s-a descărcat în Grecia, spre exemplu, carnea de pui, cantități uriașe de zahăr se descarcă în Portugalia, mai departe ei vând către alte state și vă dați seama că în momentul în care vinzi din aproape în aproape atunci mai există tot felul de adaos peste adaos. În condițiile astea nu cred că în Europa vor ajunge produse alimentare la prețuri foarte mici”, a declarat Dragoș Frumosu.

ADVERTISEMENT

Liderul Sindalimenta mai subliniază faptul că, deși România este o țară dotată cu laboratoare, ele nu ar fi pregătite pentru un val de produse importante. De asemenea, președintele federației menționează că nu s-ar mai fi făcut controale din moment ce ar fi intrat la noi dintr-o altă țară UE.

Cum ne poate păcăli eticheta. La ce trebuie să fie atenți românii

Românilor nu le mai rămâne decât să verifice etichetele produselor înainte să cumpere un produs și să caute țara de proveniență. Cu toate acestea, se pot face anumite artificii și așa, de exemplu și în cazul unui pui, să nu putem afla de pe ambalaj de unde vine exact produsul respectiv. Liderul federației atrage atenția asupra faptului că în funcție de traseul produsului, pot fi scăpări de acest gen.

„În mod normal depinde de modalitatea de ambalare care se practică în țara respectivă și în mod normal, conform legislației, ar trebui să existe obligativitatea ca pe orice produs alimentar să poți vedea țara de proveniență. Numai că repet, dacă a intrat în Grecia și Grecia o făcut-o mai departe și nu a fost ambalată să ne dăm seama că e din Brazilia, există riscul să scape și să nu știm de unde provine carnea. Eventual, dacă nu-și dau seama de proveniență să întrebe angajații magazinului respectiv până se conving”, a declarat Dragoș Frumosu.

În același timp, liderul Sindalimenta atrage atenția că de obicei nu știm ce fel de carne mâncăm nici pe la restaurante, pe când Franța are o regulă în care localurile sunt obligate să informeze clienții despre originea cărnii servite.