News

Primul spital din țară dedicat copiilor bolnavi de cancer va funcționa din vara anului viitor, la Marie Curie

Primul spital din țară dedicat copiilor bolnavi de cancer va funcționa din vara anului viitor.
25.08.2021 | 16:26
Primul spital din tara dedicat copiilor bolnavi de cancer va functiona din vara anului viitor la Marie Curie
ADVERTISEMENT

Este vorba despre primul spital de oncologie și radioterapie pediatrică din România, care a fost construit exclusiv din donațiile primite de asociația Dăruiește Viață.

Primul spital din țară dedicat copiilor bolnavi de cancer va funcționa din vara anului viitor

Conform unui anunț făcut de reprezentanții acesteia, unitatea medicală va fi gata undeva în vara anului 2022, în iunie-iulie.

ADVERTISEMENT

După ce vor fi efectuate testările și calibrările, spitalul va putea fi dat în funcțiune, la trei ani de când au început lucrările pentru acesta, în anul 2018.

De asemenea, asociația Dăruiește Viață a mai transmis și că lucrările puteau fi gata mai devreme, dar pandemia de coronavirus le-a dat și lor peste cap planurile, pentru că materialele au întârziat la livrare.

ADVERTISEMENT

“Estimăm că vom finaliza construcția Spitalului la începutul anului viitor și că va deveni funcțional probabil în iunie-iulie 2022, după perioada de testare și calibrare.

Ne dorim ca micuții pacienți să beneficieze cât mai curând de #SpitalulPremierelor.

Însă, unele lucruri nu depind de noi, cum ar fi faptul că în pandemie am avut multe întârzieri la livrarea materialelor pe șantier, iar asta a decalat anumite termene prestabilite”, a transmis ONG, pe pagina oficială de Facebook.

ADVERTISEMENT

Dăruiește Viață anunță când va fi gata primul spital pentru copiii bolnavi de cancer

Asociația fondată de Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu a mai transmis și un mesaj referitor la toate întrebările și nelămuririle pe care le au oamenii în legătură cu acest proiect, mai ales pentru că el este unul realizat exclusiv din donații.

De asemenea, în anunț se vorbește despre faptul că acest spital a fost construit printr-o inițiativă unică în țara noastră, iar el s-a ridicat datorită sponsorizărilor și donațiilor.

ADVERTISEMENT

“#NoiFacemUnSpital este un proiect pe termen lung, o inițiativă unică în România, un organism viu, care crește sub ochii noștri, în timp ce atâtea alte lucruri stau pe loc.

Așa că e normal să avem întrebări despre un proiect de o asemenea amploare, realizat de o asociație din donații și sponsorizări.

Încercăm să răspundem la cele pe care le auzim cel mai des”, a mai transmis asociația Dăruiește Viață.

Spitalul dedicat copiilor bolnavi de cancer a fost ridicat în curtea unității medicale Marie Curie din Capitală.

ADVERTISEMENT