Peste câteva zile, mai exact în data de 10 februarie, Tribunalul Ilfov va lua în discuție contestația depusă de către Omar Hayssam la decizia Judecătoriei Sectorului 4, care în 12 noiembrie i-a respins cererea de liberare condiționată. Condamnat pentru terorism la 20 de ani de pușcărie, plus alți 4 ani din condamnările din alte 4 dosare, Omar Hayssam a stat peste 13 ani în spatele gratiilor.
La finalul anului trecut, în luna octombrie, Omar Hayssam a intrat în comisia pentru liberare condiționată a Penitenciarului Jilava după ce a executat jumătate din pedeapsa la care a fost condamnat, fracția prevăzute de lege pentru a putea beneficia de liberare condiționată în cazul deținuților de peste 60 de ani. Mai exact, din cele 8.889 de zile la care a fost condamnat, acesta a executat 4.816 (13 ani și două luni).
Acesta s-a adresat instanței, iar 12 zile mai târziu, în data de 12 noiembrie, Judecătoria Sectorului 4 i-a respins acestuia, pe fond, cererea de liberarea condiționată. Aceeași instanță a stabilit că omul de afaceri de origine siriană poate depune o nouă cerere nouă luni mai târziu, adică în august 2025. Între timp însă, Hayssam s-a adresat instanței de apel, Tribunalul Ilfov, unde a atacat decizia judecătoriei.
Reamintim că Omar Hayssam are de ispășit o pedeapsă de 24 de ani și 4 luni rezultată din contopirea pedepselor din cinci dosare: dosarul răpirii jurnaliștilor în Irak (20 de ani), dosarul Manhattan (23 de ani și 4 luni), dosarul Volvo Truck (16 ani), dosarul Foresta Nehoiu (3 ani) și dosarul pentru fuga din țară (2 ani). Acesta a început ispășirea pedepsei în data de 19 iulie 2013, după ce a fost repatriat din Siria.
Termenul pentru ispășirea pedepsei este de 26 decembrie 2035.
Judecătoria Sectorului 4 i-a refuzat liberarea condiționată anul trecut, subliniind că executarea a mai bine de jumătate din pedeapsă nu îi conferă acestuia un drept la liberare, aceasta fiind doar o condiție pentru a lua în considerare posibilitatea liberării. Instanța a susținut că timpul petrecut în pușcărie nu este suficient în raport cu gravitatea faptelor comise.
„Comisia a apreciat că deţinutul nu poate fi liberat condiţionat deoarece timpul petrecut în penitenciar este insuficient pentru atingerea scopului pedepsei, în raport și de perseverența infracțională relevată de multiplele infracțiuni săvârșite în raport real”, se arată în decizia instanței, citată de Libertatea.
Judecătorul a subliniat și faptul că Hayssam a participat la multe programe educaționale în ultima perioadă, toate însă terminate fără credite.
„Se mai observă însă că în ultima perioadă, destul de multe programe educaționale la care acesta a participat au fost finalizate fără credite, reținându-se că deținutul nu a acordat suficientă atenție structurării, organizării conținutului materialului în așa fel încât să rețină informații relevante legate de tematică dată spre studiu sau nu a manifestat preocupare pentru studierea materialului propus”, se mai arată în motivarea instanței.
Totuși, probabil argumentul care a cântărit cel mai greu, este declarația dată de Hayssam în fața instanței, unde acesta a spus că faptele pentru care a fost condamnat au reprezentat „o capcană” în care a fost împins de alții. Judecătorul a susținut că aceasta denotă o recunoaștere mai mult formală a vinovăției.
„În analiza condiției referitoare la dovezile temeinice de îndreptare, se va avea în vedere și declarația oferită de condamnat în fața instanței, din care reiese că acesta își recunoaşte vinovăția cu privire la infracțiunile pentru care a fost condamnat mai mult în mod formal, susținând că a fost atras în mai multe capcane de către persoane apropiate, iar totul a fost o scenetă la care nu a participat în vreun fel.
Aceste susțineri vin să întărească ideea că fracția de pedeapsă executată până la acest moment nu a fost de natură să determine, în conştiinţa condamnatului, o reală reconsiderare a normelor de conduită socială”, se mai arată în motivarea judecătoriei.