Fotbal intern

Primul transfer al lui Gigi Becali pentru Edi Iordănescu: FCSB l-a cumpărat pe Darius Olaru de la Gaz Metan! “Ne chinuim de ceva ani să ajungem la Steaua”. EXCLUSIV

20.05.2019 | 17:20
Primul transfer al lui Gigi Becali pentru Edi Iordanescu FCSB la cumparat pe Darius Olaru de la Gaz Metan Ne chinuim de ceva ani sa ajungem la Steaua EXCLUSIV

Sezonul s-a încheiat oficial pentru formația roș-albastră după victoria cu CFR Cluj. Acum, patronul bucureștenilor încearcă să îi dea campioanei României o altă lovitură și a urgentat semnarea unui internațional U 21. FCSB a făcut o nouă ofertă pentru Darius Olaru de la Gaz Metan. Primul transfer al lui Gigi Becali pentru Edi Iordănescu s-ar putea perfecta în această săptămână. Este încă o dovadă că fiul lui Anghel Iordănescu este alesul finanțatorului.

UPDATE, ora 19:20. Impresarul Anamaria Prodan a dat prima reacție pentru FANATIK după transferul lui Darius Olaru la FCSB: “Ne chinuim de ceva ani să ajungem la Steaua. Sunt fericită pentru Darius! Acum o să crească enorm și cu siguranță o sa meargă în străinătate pe salarii mari, exact așa cum merită. Steaua poate să facă așa ceva într-un an pentru fiecare jucător. Să-i crească cota fabulos. Sunt fericită pentru Gigi Becali că a reușit să-l aducă. Este un jucător incredibil”


UPDATE, ora 16:23. FANATIK a aflat că transferul lui Darius Olaru la FCSB a fost rezolvat! Gigi Becali a acceptat să plătească 600.000 de euro și să lase celor de la Gaz Metan 5 la sută dintr-un viitor transfer! În plus, Olaru va rămâne să joace până în iarnă la gruparea ardeleană. Becali dă astfel prima lovitură în perioada de mercato.


Primul transfer al lui Gigi Becali pentru Edi Iordănescu! FCSB presează pentru Darius Olaru: 750.000 de euro

“O să îi fac toate mendrele”, a anunțat Gigi Becali atunci când a fost întrebat despre interesul pentru Edi Iordănescu. Patronul nu a glumit și încearcă deja să rezolve prima achiziție pentru viitorul antrenor al FCSB. Sursele FANATIK susțin că Becali negociază în aceste zile pentru transferul lui Darius Olaru, pe care ar vrea să îl rezolve până la finalul acestei săptămâni.
Propunerea afaceristului pentru formația din Mediaș este foarte atractivă: 750.000 de euro plus TVA. Olaru este o țintă mai veche a celor de la FCSB, iar la un moment dat a existat chiar și un precontract între părți. Acum, Becali este decis să nu mai scape transferul, mai ales că mijlocașul se află pe lista preliminară a lui Mirel Rădoi pentru Campionatul European din Italia, iar participarea la turneul final ar crește prețul acestuia.

Darius Olaru,Petre Ivanovici si Thaer Bawab in meciul de fotbal dintre Concordia Chiajna si Gaz Metan Medias, contand pentru playout-ul Ligii 1 Betano, desfasurat pe Stadionul comunal Concordia din Chiajna, vineri 26 aprilie 2019. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Darius Olaru este o variantă U 21 pentru echipele de top din Liga 1 în perspectiva noului regulament, conform căruia trebuie să fie cel puțin doi astfel de jucători la startul partidelor în fiecare formație. Sursa foto: Sportpictures.eu

Lovitură grea pentru CFR Cluj: e o prioritate pentru Dan Petrescu

Darius Olaru este tentat să accepte oferta FCSB, mai ales că sunt șanse foarte mari să continue colaborarea cu Edi Iordănescu, antrenor care i-a acordat mare încredere de la venirea la Gaz Metan. Dacă va semna cu clubul lui Gigi Becali, CFR Cluj va primi o lovitură importantă în planificarea viitorului sezon.

Olaru este în fruntea listei de transferuri a ardelenilor pentru locurile de U 21 din sezonul 2019/2020, iar ratarea acestui obiectiv de mercato ar reprezenta un adevărat dezastru pentru Dan Pertrescu și pentru campioana României. Variantele în acest sens sunt destul de puține, iar decarul de la Mediaș a dovedit că poate fi o soluție importantă pentru orice formație din Liga 1 Betano.

  • 32 de meciuri a jucat Darius Olaru pentru Gaz Metan în sezonul 2018/2019, reușind să marcheze 3 goluri și 5 pase de gol
  • 900 de mii de euro e cota lui Darius Olaru, conform Transfermarkt