Cu Mircea Lucescu selecționer, România e pe val în Liga Națiunilor. „Tricolorii” au maximum de puncte și sunt lideri după primele patru runde, dar în sânul primei reprezentative au apărut și primele nemulțumiri. Un fotbalist e supărat că n-a fost folosit mai mult de către Il Luce.
Este vorba despre Denis Alibec (33 de ani), care n-a jucat decât 2 minute de când Mircea Lucescu a venit selecționer. S-a întâmplat în victoria de acasă cu Lituania, scor 3-1, când a pasat la ultimul gol al „tricolorilor”, marcat de Alex Mitriță. În rest, la partidele de la Priștina, Larnaca și Kaunas, atacantul Farului a rămas pe banca de rezerve
Înaintea următorului meci pe care îl are echipa lui Gică Hagi, cu Rapid, în etapa a 13-a din SuperLiga, Alibec și-a exprimat nemulțumirile la adresa lui Mircea Lucescu.
„Îmi pare rău că nu am avut minute la naţională. Chiar mă aşteptam să joc mai mult, dar este decizia lui Mister şi nu pot să comentez. Eu mereu am avut presiune când am jucat, mereu lumea se aştepta de la mine să decid meciul”, a declarat Denis Alibec, la conferința de presă premergătoare meciului din Giulești, programat luni, 21 octombrie, de la ora 21:00.
Fotbalistul născut la Mangalia nu traversează o formă extraordinară, dar speră să își revină începând de la meciul cu Rapid. Alibec are un singur gol marcat în opt meciuri disputate contra giuleștenilor.
„Va fi un meci foarte greu, atât noi, cât și ei, avem nevoie de puncte. Cred că este crucială victoria aceasta. Trebuie să ne impunem jocul şi să controlăm meciul. Important e să câştigăm, nu contează cine marchează.
Trebuie să ridicăm nivelul faţă de meciurile cu Buzău şi Dinamo. Nu se joacă ultima carte, dar este un meci important”, a adăugat vârful în vârstă de 33 de ani.
Partida dintre Rapid și Farul este una extrem de importantă pentru ambele formații având în vedere că atât alb-vișiniii, cât și „marinarii” stau foarte prost în clasament.
Formația lui Șumudică e mai aproape de retrogradare decât de play-off, cu 13 puncte în 12 etape, în timp ce elevii lui Hagi este imediat deasupra Rapidului, pe locul 11, tot cu 13 puncte.