Sport

PRIMUS DERBY – episodul 89! Surprize MARI în echipele de start!

Update, ora 19:15 / Iată echipele de start pe care le vor trimite în teren cei doi antrenori:...
13.03.2015 | 16:48

Update, ora 19:15 / Iată echipele de start pe care le vor trimite în teren cei doi antrenori:

Rapid: Buchta – Săpunaru, Cmovs, Borda, J. Oriol – Gecov, Garai – Coimbra, Pancu, Josl – Benson. Antrenor: Cristi Pustai.

Petrolul: Pecanha – Alcenat, Geraldo, Ipsa, Fanchone – Filip, Satli – Vasilache, Kronaveter, Teixeira – Astafei. Antrenor: Mircea Rednic.

*Rapid şi Petrolul îşi vor consuma un nou episod din „Adevăratul derby al României”, aşa cum este denumit de fanii ambelor formaţii

Giuleştiul îmbracă haine de sărbătoare diseară, de la ora 20:30. Pe bătrîna arenă soseşte Petrolul Ploieşti, iar suporterii vor asista la unul dintre duelurile de tradiţie ale Ligii 1. Pentru fanii celor două echipe, disputa are un parfum aparte. Pentru că Rapid – Petrolul înseamnă derby, nu duşmănie. Rivalitate, nu ură. Înfruntarea dintre cele două galerii, indiferent de locul de desfăşurare, este o lecţie pentru ceilalţi suporteri din România şi nu numai.

Primul duel dintre cele două formaţii a avut loc în sezonul 1957-1958, cînd giuleştenii s-au impus cu 2-0 în deplasare. Înaintea acestuia au mai fost alte cinci partide, dar cele două echipe purtau alte nume: Petrolul se numea Flacăra Ploieşti, iar Rapidul se chema Locomotiva Bucureşti. Statistica le este defavorabilă „găzarilor”, care nu au mai cîştigat de 15 ani în faţa giuleştenilor, în campionat. Ultimul succes al Petrolului în faţa Rapidului a fost în sezonul 1999-2000, cînd ploieştenii s-au impus cu 4-2 pe teren propriu.

FANATIK vă prezintă cele mai importante momente din istoria celor două cluburi, dar şi motivele pentru care Rapid – Petrolul este denumit de suporterii ambelor echipe „Primus derby” sau „Adevăratul derby al României”.

Origini bucureştene pentru „lupi”

Giuleştenii nu ezită niciodată să le aducă aminte rivalilor că, de fapt, au luat naştere la Bucureşti. Iar acest lucru îi face pe „lupi” să turbeze. Adevărul este însă că Petrolul a apărut prin transferul la Ploieşti al echipei bucureştene Flacăra, în anul 1952. Flacăra era de fapt celebra Juventus Bucureşti, echipă creată în 1924 şi rebotezată „muncitoreşte” de cîteva ori în intervalul ’46 – ’52, astfel că s-a transformat pe rînd în Distribuţia, Competrol, Partizanul, Energia şi, în cele din urmă, Flacăra. Care s-a mutat, de fapt a fost mutată, la Ploieşti în 1952. Iar cinci ani mai tîrziu a căpătat numele din prezent, Petrolul. Aşadar, „lupii galbeni” susţin o echipă care a luat naştere în „multantipatizatul Bucureşti”.

Lupte crîncene la titlu

Petrolul Ploieşti a obţinut al treilea titlu de campioană după ce s-a duelat pînă aproape de finalul sezonului 1965 – 1966 cu… Rapid! Un an mai tîrziu, însă roata s-a întors şi giuleştenii au cîştigat primul titlu din istorie chiar la Ploieşti, pe terenul „găzarilor”. La momentul respectiv, suporterii formaţiei din Grant s-au întors pe jos la Bucureşti, 60 de kilometri!, pentru a cinsti cum se cuvine primul titlu din istoria clubului. Din acel moment, Petrolul nu a mai cîştigat nici un titlu, în timp ce Rapid se poate lăuda cu încă două trofee. Însă în ultimele două sezoane „lupii” au terminat pe podium, în timp ce Rapid nu se poate lăuda cu performanţe notabile recente, ba, mai mult, anul trecut l-a petrecut în liga secundă.

Confruntări de senzaţie şi în B

La finalul sezonului 1973 – 1974, Rapid şi Petrolul au retrogradat şi de aici au început legendarele războaie pentru promovare între cele două echipe. Cele mai frumoase partide din B au avut loc în intervalul ’78 – ’82, iar de poveste a rămas un 5-1 în favoarea Rapidului, în faţa a 35.000 de fani vişinii, atenţie!, în… Ghencea! Asta în condiţiile în care capacitatea arenei era atunci de 30.000 de locuri! Rezultatul nu i-a ajutat prea mult pe giuleşteni pentru că „lupii” aveau să promoveze la finalul sezonului. La sfîrşitul respectivei partide a ieşit scandal mare. Suporterii Rapidului i-au altoit grav pe rivalii din Ploieşti, iar toate maşinile cu număr de Prahova întîlnite de fani pînă în Giuleşti au fost răsturnate cu roţile în sus!

Dramă alb-vişinie pe fostul „23 August”

Rapid şi Petrolul au oferit o finală de Cupă demnă de povestit nepoţilor. Pe 21 iunie 1995, pe fostul „23 August”, cele două mari rivale se înfruntau în ultimul act al competiţiei. „Lupii” au cucerit trofeul în urma loviturilor de departajare: 1-1 după120 de minte, 5-3 după penalty-uri. „Pentru” giuleşteni a ratat Frunză. Partida a fost extrem de tensionată. Andreicuţ a marcat în minutul 82 pentru Petrolul, dar Chiriţă a egalat cinci minute mai tîrziu dintr-un ofsaid strigător la cer, nesemnalizat de tuşier. La finalul partidei, trei sferturi din stadion era în lacrimi. Rapidiştilor nu le venea să creadă că echipa lor plină de vedete a pierdut o finală în care pornise net favorită.

Ambele sînt în insolvenţă

În prezent, Rapid şi Petrolul nu traversează o perioadă fastă din punct de vedere financiar. Pentru a evita falimentul, cluburile au intrat în insolvenţă, motiv pentru care nu mai au dreptul să evolueze în cupele europene. Dacă în Giuleşti situaţia s-a mai stabilizat, la Ploieşti este jale. Dan Capră, patronul „lupilor”, a fost arestat şi riscă ani grei de puşcărie. În prezent, de destinele Petrolului se ocupă soţia omului de afaceri. Clubul are restanţe mari la jucători, iar la finalul sezonului cei mai importanţi dintre aceştia vor pleca de la echipă.

8.000 de fani la derby

Partida cu Petrolul a stîrnit un interes maxim în rîndul fanilor alb-vişinii. Fanii au luat cu asalt casele de la Stadionul Giuleşti şi pînă joi seara se vînduseră în jur de 4.500 din cele 8.000 de bilete scoase la vînzare. Totuşi, mai mulţi suporteri îşi vor achiziţiona tichete de acces în cursul zilei de vineri, astfel că sînt şanse mari ca partida să se dispute cu casa închisă. Pentru “primvs derby”, suporterilor Petrolului Ploieşti le-au fost alocate 500 de bilete. Altfel, partida va fi arbitrată la centru de Ovidiu Haţegan, care va fi ajutat la cele două tuşe de Miclos Nagy şi de Adrian Ghiunguleac. Arbitrii adiţionali au fost desemnaţi Lucian Rusandu şi George Rădulescu.

Citeşte: EXCLUSIV / Mesajul VĂRULUI către Simona Halep înainte de a muri!

Citeşte: Becali, DISTRUS! Vezi decizia tribunalului care a ŞOCAT!

Citeşte: BLESTEM! Olăroiu, un nou meci de COŞMAR!

88 de partide s-au disputat între Petrolul şi Rapid. 43 au fost cîştigate de giuleşteni, 22 de „lupi”, iar 23 s-au încheiat la egalitate

„Încă îmi amintesc de meciurile din urmă cu 50 de ani. Era un interes imens atît pe teren, cît şi în afara lui. Jucătorii erau prieteni între ei” (Mircea Dridea)