Life

Prin ce a trecut fiica lui Teo Trandafir după ce s-a aflat că e adoptată: “Nu te juca cu Maia”

Maia, fiica lui Teo Trandafir, a trecut prin momente mai grele după ce copiii de la școala ei au aflat că este adoptată. Vedeta de la Kanal D a vorbit despre suferințele fiicei sale.
17.05.2022 | 09:43
Prin ce a trecut fiica lui Teo Trandafir dupa ce sa aflat ca e adoptata Nu te juca cu Maia
Prin ce a trecut fiica lui Teo Trandafir după ce s-a aflat că e adoptată. Foto: Colaj Fanatik / Facebook
ADVERTISEMENT

Teo Trandafir a adoptat-o pe Maia de când era mică, iar cele două sunt de nedespărțit. Prezentatoarea de la Kanal D ar face orice pentru fiica ei, dar nu a putut să o protejeze de niște momente neplăcute.

Cum a adoptat-o Teo Trandafir pe Maia

Teo Trandafir nu a avut niciodată în plan să aibă copii. La vârsta de 36 de ani – cât avea când a adoptat-o pe Maia – deja renunțase la gândul de a mai deveni mamă.

ADVERTISEMENT

Vedeta de la Kanal D a mărturisit că a fost destinul ei să o aibă pe Maia drept fiică, deoarece spune că ea a ales-o, și nu invers.

De altfel, Teo Trandafir mărturisea că nu s-a simțit pregătită să fie mamă, având un program haotic de muncă și considera că nici nu ar putea avea grijă de un copil.

ADVERTISEMENT

Totul s-a schimbat, însă, după ce o bună prietenă a ei a pierdut copilul. Atunci, aceasta a întrebat-o dacă vrea să adopte un copil.

„Și mi-a dat telefon de la spital, era extrem de sedată și m-a întrebat cu jumătate de glas dacă mă leg să adoptăm amândouă.

ADVERTISEMENT

N-am putut să-i spun în momentul ăla nimic. Și-am spus “Mă leg”. Am ajuns acasă și am spus “Doamne, am mințit-o”, a povestit vedeta în cadrul emisiunii 40 de întrebări cu Denise Rifai.

Prin ce neplăceri a trecut fiica lui Teo Trandafir

Mama ei este o vedetă iubită de multă lume, dar acest aspect nu a scutit-o pe fiica lui Teo Trandafir de suferințe, pe cât de mult a încercat prezentatoarea TV să o protejeze.

ADVERTISEMENT

Statutul de „copil adoptat” era mereu adus în discuție de copiii de la școala unde învață fiica lui Teo Trandafir. Astfel, într-o emisiune prezentată de ea, unde subiectul era bullying-ul din școli, Teo Trandafir a mărturisit că nu este străină de acest comportament.

Maia, fiica lui Teo Trandafir a fost ea însăși victima acestuia, după cum a povestit vedeta TV. Copiii nu voiau să se mai joace cu fetița ei deoarece era adoptată.

„Este atât de familiar pentru mine termenul. Copilul meu, în ciuda faptului că noi suntem împreună de când s-a născut ea, se numește în fața lumii un copil adoptat.

A venit acasă și mi-a spus că: «Nu te juca cu Maia, că e adoptată».

I-am zis: «Stai dragă liniștită, că nu e niciun fel de problemă. Tu ai suficientă minte în cap încât să te joci cu alt copil dacă asta e concepția». În felul acesta am trecut peste toate”, a povestit Teo Trandafir la Kanal D.

Ce se ştie despre părinţii biologici ai Maiei Trandafir

Maia Trandafir a împlinit 18 ani. Teo Trandafir i-a spus încă de la vârsta de doi ani că este adoptată, dorind o relație de sinceritate cu fiica sa.

Totul a venit sub forma unei povești pe care prezentatoarea TV i-o spunea fiicei sale, despre cum și-a dorit-o foarte mult, iar „adoptat” înseamnă „adorat”.

Prea multe detalii despre părinții biologici ai Maiei Trandafir nu se cunosc. Prezentatoarea declara că încă nu a venit momentul pentru a face demersurile necesare pentru ca fiica ei să își cunoască părinții, deoarece nu a venit această propunere din partea Maiei.

„Maia nu prea vrea să își cunoască mama biologică, a fost un moment care nu a venit. (…) Nu ar fi nicio problemă dacă la 18 ani va dori să își cunoască mama”, a spus Teo Trandafir în podcastul lui Cătălin Măruță.

ADVERTISEMENT