Ana și Alex s-au clasat pe locul al doilea în emisiunea Mireasa de la Antena 1.
Tinerii au spus Da în fața ofițerului stării civile, iar acum încearcă se se acomodeze cu noua viață.
Foștii concurenți au recunoscut că primele zile au fost destul de grele și obositoare.
Ana și Alex încearcă să se acomodeze cu viața în afara casei, după terminarea emisiunii Mireasa de la Antena 1. Tinerii care au decis să-și unească destinele spun că deocamdată încearcă să se liniștească și să-și găsească echilibrul.
În primele zile fanii i-au asaltat pe cu sute de mesaje, ceea ce a fost destul de obositor.
“Noi patru luni am stat închiși, ca într-o bulă, iar când am ieșit, inclusiv cu persoanele apropiate, noi nu reușim să ne facem suficient timp, încât sa le răspundem fiecăruia, astfel să nu interpreteze că nu dorim sa vorbim cu ei”, au declarat Alex și Ana în emisiunea Showbiz Report de la Antena Stars.
Alex și Ana au mărturisit că își doresc mai mult timp doar pentru ei în încercarea de a se putea adapta cât mai repede la noua viață.
“Cu siguranță o să ne fie mult mai bine sa fim doar noi doi, clar nu o sa trăim ca într-o bulă, așa cum am făcut-o până acum, o să avem prieteni, o sa putem să ieșim, dar până atunci o sa vrem să ne liniștim puțin și să profităm de momentele în care suntem doar noi doi”, au mai supus tinerii căsătoriți.
Relația dintre Alex și Ana a fost una cu suișuri și coborâșuri. Tânărul a avut parte de cea mai mare surpriză atunci când a aflat că fosta sa iubită, Adelina, era și ea în același concurs. Inițial, Ana s-a apropiat de Marius, dar și-a dat seama că nu este alegerea potrivită.
A decis să formeze un cuplu cu Alex, nu înainte ca acesta să lămurească lucrurile cu fosta sa iubită. Tinerii au început să se apropie în fiecare zi din ce în ce mai mult.
În final, Alex a cerut-o în căsătorie, iar foștii concurenți de la Mireasa au spus Da în fața ofițerului de stare civilă.