News

Principala suspectă în cazul furtului tezaurului dacic a fost eliberată. Coiful de la Coțofenești și brățările dacice n-au fost încă găsite

A trecut peste o lună de la jaful de la Muzeul Drents, iar obiectele de valoare ale României încă nu au fost găsite. Mai mult decât atât, suspecții încep să fie eliberați.
11.03.2025 | 10:35
Principala suspecta in cazul furtului tezaurului dacic a fost eliberata Coiful de la Cotofenesti si bratarile dacice nau fost inca gasite
Coiful de la Coțofenești și brățările dacice nu au fost încă găsite. Sursa foto: Colaj Fanatik, MNIR, Drents Museum
ADVERTISEMENT

Femeia de 40 de ani din Heerhugowaard, principala suspectă în ancheta privind furtul tezaurului dacic de la Muzeul Drents din Assen, a fost eliberată. Cu toate acestea, ea rămâne în continuare suspectă, potrivit anunțului făcut de Parchetul General.

Principala suspectă în cazul furtului tezaurului dacic a fost eliberată

Faptul că femeii i se permite să aștepte rezultatele anchetei în libertate, indică faptul că implicarea sa în jaf poate fi mai mică. Purtătorul de cuvânt al Parchetului General Olandez a declarat că nu există suficiente motive pentru a o menține în arest mai mult timp.

ADVERTISEMENT

Între timp, trei suspecți, cu vârste de 26, 34 și 36 de ani, rămân în detenție. Aceștia vor apărea în fața instanței pe 9 mai, când se va decide dacă vor fi menținuți în arest. Cei trei se află în regim restrictiv, neavând voie să comunice cu exteriorul. Cei patru suspecți sunt acuzați că au participat la furtul unor piese valoroase din expoziția „Dacia – Imperiul aurului și argintului”. Printre obiectele furate se află celebrul Coif de aur de la Coțofenești și trei brățări de aur.

Poliția a publicat numele și fotografiile a doi suspecți, Bernhard Z. și Douglas W., în încercarea de a obține informații despre locația obiectelor furate. De asemenea, anchetatorii caută un alt suspect, surprins de camerele de supraveghere într-un magazin Praxis din Assen, cu o zi și jumătate înainte de jaf. Dacă obiectele de aur nu sunt recuperate, guvernul olandez ar putea fi nevoit să plătească despăgubiri de 5,8 milioane de euro.

ADVERTISEMENT

Jaful din Olanda. Comorile României, încă dispărute

Pe data de 25 ianuarie 2025, Muzeul Drents din Assen, Olanda, a fost ținta unui jaf foarte grav, în urma căruia au fost sustrase patru artefacte de o valoare inestimabilă pentru patrimoniul cultural românesc: Coiful de la Coțofenești și trei brățări dacice din aur. Coiful, datând din jurul anului 450 î.Hr., era piesa centrală a expoziției “Dacia! Regatul aurului și argintului” și era asigurat pentru 4,3 milioane de euro. ​

Jaful s-a produs prin detonarea unui perete al muzeului, permițând infractorilor să pătrundă rapid și să sustragă obiectele de valoare. În urma investigațiilor, autoritățile olandeze au arestat patru suspecți, toți fiind plasați în arest preventiv pentru 90 de zile. Cu toate acestea, artefactele furate nu au fost încă recuperate, iar autoritățile continuă cercetările pentru a le găsi. ​

ADVERTISEMENT

Restul pieselor din tezaurul dacic, care au fost expuse în cadrul aceleiași expoziții, au fost repatriate în siguranță în România. Acestea se află acum la Muzeul Național de Istorie, unde au fost reintegrate în expoziția permanentă a tezaurului. ​

ADVERTISEMENT

În urma acestui incident, autoritățile române au inițiat demersuri pentru actualizarea normelor privind exportul temporar al bunurilor culturale, având în vedere că legislația existentă este din 2003 și nu mai corespunde contextului actual. ​

Tags: