News

Principesa Margareta e implicată într-un proces de evacuare. Miza: domeniul regal de la Săvârșin

Principesa Margareta, custodele Coroanei Române, este reclamant într-un dosar în care a chemat în instanță Ocolul Silvic Săvârșin.
24.10.2022 | 13:16
Principesa Margareta e implicata intrun proces de evacuare Miza domeniul regal de la Savarsin
Principesa Margareta a acționat Ocolul silvic în instanță din cauza unor terenuri aflate pe domeniul regal de la Săvârșin Colaj foto: FANATIK Sursa foto: Facebook Casa regală/savarsinregal.ro
ADVERTISEMENT

Castelul regal de la Săvârșin se numără printre primele bunuri retrocedate familei regale a României, acest eveniment petrecându-se în anul 2001. Ulterior, în posesia Casei regale au mai intrat domeniul regal de la Sinaia (ce include Castelul Peleș), aproape 20.000 de hectare de pădure, trei imobile şi un teren în Bucureşti, un imobil şi terenuri în Poiana Ţapului, câteva cabane şi cantoane în Azuga-Predeal.

Domeniul de la Săvârșin are o suprafață de 6,5 hectare

Castelul regal de la Săvârșin, din județul Arad, se află pe un domeniu de 6,5 hectare care include și un parc botanic. Zona conține specii rare de arbuști și arbori, precum brad argintiu, tuia piramidală, chiparoși de baltă, salcâm chinezesc, pin de Himalaya, alun turcesc și stejari seculari. Acest parc, cu grădinile sale, a fost refăcut după retrocedarea domeniului.

ADVERTISEMENT

Printre atracțiile sale se numără Grădina ascunsă, Micul pavilion, Lacul și insula, Grădina de trandafiri, Terenul de tenis, Aleea lungă, Bolta de glicine, Grădina toscană și Aleea stejarilor bătrîni. Toate acestea, precum și castelul, sunt deschise vizitatorilor în grupuri ghidate. Tot pe domeniu se mai află Satul regal, Casa ceaiului, Muzeul automobilului, Atelierul auto al Regelui Mihai și Magazinul de suveniruri.

La mai bine de 20 de ani de când familia regală a reintrat în posesia domeniului de la Săvârșin, au apărut din nou probleme legate de justiție. Conform FANATIK, pe 11 octombrie 2022 s-a înregistrat, la Judecătoria Lipova, un dosar al cărui obiect este “evacuare”, în care Margareta a României figurează ca reclamant, iar ocolul silvic Săvârșin este pârât.

ADVERTISEMENT

Purtătorul de cuvânt al Direcției Silvice Arad, inginer Gelu Zdrenghea, instituție care coordonează activitatea ocolului silvic Săvârșin, nu știa despre procesul de evacuare. “Nu am auzit despre dosar până acum. O să mă interesez la juristă, dar este plecată acum la un proces”, a declarat pentru FANATIK Zdrenghea, care nu a revenit cu alte informații până la ora publicării materialului.

Terenurile domeniului de la Săvârșin se suprapun cu cele ale ocolului silvic

În schimb, un angajat de la Ocolul Silvic Regal Săvârșin, instituție care administrează activitatea domeniului de la Săvârșin a explicat care este miza procesului declanșat de Margareta a României. “Este vorba despre mai multe suprafețe de pe domeniului regal de la Săvârșin, care se suprapun cu suprafețe ale ocolului silvic Săvârșin”, a dezvăluit acesta pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

Cu alte cuvinte, Margareta a României a cerut evacuarea ocolului silvic de pe un teren aflat pe domeniul regal de la Săvârșin. Când două sau mai multe terenuri se suprapun se poate ajunge ajunge la mai multe situații neplăcute, precum procese cu proprietarii învecinați, imposibilitatea intabulării dreptului de proprietate în cartea funciară, imposibilitatea obținerii autorizației de construire sau pierderea șansei de a vinde imobilul către un potențial cumpărător.

Suprapunerile sunt de două feluri, virtuale și reale. “Suprapunerea virtuală a două terenuri există atunci când din punct de vedere faptic (la fața locului) și juridic (din punct de vedere al actelor de proprietate ) nu se suprapun însă, din punct de vedere al cadastrului și cărții funciare, acestea figurează ca fiind suprapuse.”, se explică pe site-ul dpa-legal.com.

ADVERTISEMENT

Primul termen al procesului a fost stabilit pentru 27 octombrie 2022

„Motivele pentru care apar aceste suprapuneri virtuale constau: fie într-o incorectă măsurătoare a celor două terenuri, fie într-o incorectă prelucrare a datelor de pe teren la momentul când se realizează planurile de amplasament în format digital. Suprapunerea reală a două terenuri există atunci când din punct de vedere faptic (la fața locului) și/sau juridic (din punct de vedere al actelor de proprietate) terenurile se suprapun în tot sau în parte”, mai arată sursa citată.

Există soluții legale pentru înlăturarea suprapunerilor, precum: încheierea unei tranzacții între proprietarii ale căror terenuri se suprapun, anularea unuia dintre cele două acte de proprietate, în măsura suprapunerii existente; promovarea unei acțiuni în revendicare în ceea ce privește suprafața unde există suprapunerea; promovarea unei acțiuni în grănițuire, rectificarea documentațiilor cadastrale și a cărților funciare.

Margareta a României este „Custode al Coroanei Române”, dar și șef al Familiei regale a României, după decesul tatălui ei, regele Mihai I, la 5 decembrie 2017. Margareta a cerut, prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Lipova, evacuarea de pe un teren al domeniului Regal Săvârșin a ocolului silvic din aceeași localitate. Judecătorii au stabilit ca primul termen al dosarului să fie pe 27 octombrie 2022. Casa Regală a României a fost implicată, de-a lungul anilor, în mai multe procese cu Ministerul Mediului în care pretinde plata unor despăgubiri pentru faptul că nu poate valorifica o parte din proprietățile pe care le deține.

 

 

ADVERTISEMENT