Gheorghe Hagi a fost decorat de președintele interimar al României, Ilie Bolojan, cu distincția „Steaua României” în Ordinul de Cavaler. „Regele” a avut alături mai multe persoane dragi, foști colegi, familie, marele absent fiind fiul său, Ianis Hagi, care nu a putut fi prezent deoarece se află în Scoția, unde evoluează pentru Glasgow Rangers. Superba sa soție, Elena, a fost al doilea „obiectiv” al privitorilor, după Gică Hagi.
Ziua de 12 martie a fost una specială pentru marele Gheorghe Hagi. Proaspăt ajuns la vârsta de 60 de ani, „Regele” a fost decorat de președintele interimar al României, Ilie Bolojan, cu distincția „Steaua României” în Ordinul de Cavaler.
Astfel, el a intrat în rândul celor mai mari sportivi din istoria României. Pe lista celor ce au fost onorați să primească această distincție se numără: David Popovici, Mircea Lucescu, Octavian Morariu, Anghel Iordănescu, Emerich Jenei, Simona Halep, Elisabeta Lipă și Ivan Patzaichin.
Foarte multe persoane apropiate au fost alături liderului „Generației de Aur” pentru acest eveniment unic în viața unui sportiv de performanță, printre care și frumoasă sa noră, Elena, care i-a furat, fără să vrea, din atenția primită.
Elena urmează să-i dăruiască un băiețel lui Ianis, care nu a putut să fie prezent la acest eveniment atât de important pentru tatăl său deoarece trebuie să fie alături de echipa sa de club, în Scoția. Emoționat în momentul în care a făcut poza de grup alături de familia sa, Gică Hagi a exclamat: „Mai lipsește unul!”, referindu-se la fiul său, Ianis.
„Stimate domnule președinte, dragi colegi, prieteni, membri ai familiei. Este o zi specială. Sunt onorat, fericit, împlinit. E un moment special. Pe această cale, mulțumesc președintelui României pentru această zi minunată. Aș vrea să le mulțumesc și profesorilor care m-au educat și m-au dus pe drumul care trebuie. Și colegilor din toate echipele. Una dintre calitățile mele este ambiția; colegii m-au făcut mai bun. Rămâne să muncim mult și să ne dezvoltăm cum trebuie”, a spus Gheorghe Hagi, emoționat, la evenimentul de miercuri după-amiază.
Gică Hagi i-a oferit un cadou special președintelui intermiar Ilie Bolojan: o minge de fotbal și un tricou cu numărul „10”, pe care era inscripționat numele „Gică Hagi” și semnătura „Regelui”.