Sport

Printre foști colegi și adversari! Care sunt cei 30 de fotbaliști pe care Adrian Mutu îi va avea la primul antrenament de la Petrolul

Briliantul va conduce azi primul antrenament ca tehnician al ploieștenilor și va reîntâlni doi dintre foștii colegi de națională
03.01.2025 | 13:30
Printre fosti colegi si adversari Care sunt cei 30 de fotbalisti pe care Adrian Mutu ii va avea la primul antrenament de la Petrolul
Gicu Grozav si Adrian Mutu au jucat impreuna la echipa nationala FOTO sportpictures
ADVERTISEMENT

Mutu ajunge azi în Antalya, unde va conduce primul antrenament ca tehnician al Petrolului. Fostul internațional a semnat pe un an și jumătate și va avea parte de câteva surprize în vestiarul lupilor galbeni.

Papp și Grozav i-au fost colegi de națională

Mutu va avea la dispoziție 30 de fotbaliști, timp de zece zile, cât durează cantonamentul echipei din Turcia. În lotul Petrolului sunt doi colegi de la echipa națională, dar și câțiva foști adversari din Superliga României.

ADVERTISEMENT

Gicu Grozav și Paul Papp au împărțit vestiarul naționalei cu Mutu, în ultimii ani ai carierei internaționale. Mutu a jucat 77 de meciuri și a marcat 35 de goluri la națională, în intervalul 2000 – 2013.

Papp (35 ani/20 selecții) a jucat cu Mutu la prima reprezentativă din 2011, an în care a debutat la națională. Ambii au fost titulari în victoria cu 3-0 a tricolorilor, contra Bosniei, din 2011, ultimul meci al lui Răzvan Lucescu ca selecționer.

ADVERTISEMENT

Câțiva foști adversari din România

Grozav (35 ani/31selecții) a scos penaltyul din care Mutu a marcat ultimul lui gol la națională. Se întâmpla în 2013, 2-2 un Ungaria, la Budapesta, sub conducerea lui Victor Pițurcă.

Adrian Mutu a fost chiar idolul lui Gicu, iar după meciul dintre Turcia și România, din 2012, câștigat de tricolori cu 1-0, când Grozav a marcat golul victoriei, acesta i-a cerut tricoul lui Adrian Mutu

ADVERTISEMENT

În ultima parte a carierei de fotbalist, în care a jucat pentru Petrolul și ASA Tg. Mureș, Mutu i-a avut ca adversari pe Hanca, Mateiu și Tudorie. Adrian Mutu s-a retras din fotbal în 2016, la 37 de ani.

Mutu regăsește în vestiarul Petrolului și un fost coleg de la Petrolul, unde a jucat în 2014. Laurențiu Marinescu, fost căpitan al ploieștenilor este acum preparatorul fizic al echipei. El a fost și antrenat de Mutu în 2018, când fostul internațional a debutat ca antrenor. Marinescu era jucător la FC Voluntari, iar Mutu tehnician.

ADVERTISEMENT

I-a antrenat pe Vlad și Eșanu

Din lotul Petrolului, noul antrenor a mai lucrat cu doi dintre portari. Andrei Vlad, proaspăt transferat după ce a devenit liber de contract, și Mihai Eșanu au fost în lotul României la Campionatul European de tineret din 2019.

Mutu era selecționer și a reușit rezultate onorabile, chiar dacă echipa nu a ieșit din grupă. Vlad a apărat în toate cele trei meciuri: 1-1 cu Olanda, 2-1 cu Ungaria și 0-0 cu Germania.

Lotul Petrolului pentru cantonamentul din Antalya:

PORTARI: Oscar Linner, Mihai Esanu, Raul Bâlbărau, Andrei Vlad

JUCĂTORI DE CÂMP: Paul Papp, Marian Huja, Alexandru Stanică, Yohan Roche, Ricardinho, Hasan Jahic, Denis Radu, Lucian Dumitriu, Marian Bogdan, Cătălin Tolea, Tidiane Keita, Tommi Jyry, Sergiu Hanca, Alexandru Mateiu, Alin Botogan, Victor Stancovici, Augustin Dumitrache, Gheorghe Grozav, Mihnea Rădulescu, Mario Bratu, Alexandru Tudorie, Christian Irobiso, David Ilie, David Paraschiv, Iustin Răducan, Raul Bucur.

În Turcia, “lupii” au programate trei meciuri de verificare, cu Orduspor 1967 SK (8 ianuarie), FK CSKA 1948 Sofia (11 ianuarie) și Zaglebie Lubin (12 ianuarie).

ADVERTISEMENT