Life

Prințul Harry, “foarte departe de ceea ce a spus că-şi doreşte”. Ce spune un expert despre “nefericirea” prințului

Prințul Harry ar fi nefericit în SUA, după cum a declarat recent un expert în PR. Soțul lui Meghan Markle ar fi “foarte departe de ceea ce a spus că-și dorește”.
17.01.2022 | 12:57
Printul Harry foarte departe de ceea ce a spus casi doreste Ce spune un expert despre nefericirea printului
ADVERTISEMENT

Un expert a declarat că Prințul Harry ar fi nefericit cu viața din SUA, acolo unde locuiește alături de Meghan Markle de doi ani.

Ducii de Sussex s-au mutat în California după ce au anunțat că renunță la rolurile superioare de membri ai familiei regale. Cei doi locuiesc la reședința din Montecito cu fiul lor, Archie (2 ani), și cu Lilibet, în vârstă de șapte luni.

ADVERTISEMENT

Un consultant în PR este de părere că fiul cel mic al Prințului Charles dă semne că nu i-ar fi atât de bine în America.

Prințul Harry, nefericit în SUA? Declarațiile unui expert

Consultantul în PR Richard Hillgrove consideră că soțul lui Meghan Markle este precum “un iepure surprins de lumina farurilor unei mașini”, a declarat acesta pentru Daily Express.

ADVERTISEMENT

Hillgrove a subliniat faptul că soțul lui Meghan Markle nu seamănă deloc cu o persoană fericită. Ducele pare mai degrabă epuizat și face eforturi pentru a se adapta la viața americană, în opinia specialistului.

“Prinţul Harry nu arată deloc a persoană fericită. Pare obosit.”, a mai spus expertul în PR.

ADVERTISEMENT

Amintind de un interviu din 2019, specialistul în PR a mai spus că, deși Prințul Harry și soția lui își doreau o viață discretă, au participat la mai multe evenimente publice de când locuiesc în California.

Acesta a amintit de momentul în care Ducele de Sussex a cântat cu James Corden într-un autobuz turistic.

ADVERTISEMENT

“E amuzant că, în interviul pentru ITV, acesta a spus că se retrage din viaţa regală deoarece nu mai vrea să fie în atenţia publică.

Apoi, s-a schimbat de tot în America, acolo unde l-am văzut inclusiv cântând cu James Corden într-un autobuz turistic.

Este foarte departe de ceea ce a spus că-şi doreşte. Spunea că vrea să ducă o viaţă discretă.”, a mai completat Hillgrove.

Prințul Charles, pas important spre împăcarea cu fiul său

Relația dintre Prințul Charles și fiul său cel mic a avut de suferit în ultima perioadă. Prințul Harry și Meghan Markle au decis să se retragă din Casa Regală a Marii Britanii acum doi ani, lucru care a stârnit numeroase controverse.

Prințul Charles nu ar mai fi vorbit deloc cu Harry în ultimele opt luni, potrivit presei internaționale. Moștenitorul tronului Marii Britanii ar fi făcut un pas important spre împăcare cu fiul său.

Acesta s-a declarat impresionat de lupta pe care Harry și Meghan o duc împotriva schimbărilor climatice. Prințul Charles s-a implicat, de-a lungul timpului, în acțiunile privind conștientizarea pericolului încălzirii globale.

Fiul Reginei Elisabeta a II-a a scris un eseu pe acest subiect în revista americană Newsweek. Acesta a lăudat eforturile pe care fiii săi le fac în combaterea fenomenului încălzirii globale.

Cuvintele lui Charles au fost interpretate ca o încercare de a face pace cu fiul său, Harry, scrie revista Hola.

“Ca tată, sunt mândru că fiii mei au reacționat la amenințarea pe care o presupune schimbarea climatică. Fiul meu, Harry, s-a remarcat prin interesul față de impactul schimbărilor climatice, în special în Africa.”, a scris Prințul Charles în eseul respectiv.

Ultima dată când Prințul Charles și-a văzut fiul cel mic a fost în aprilie 2021, la înmormântarea Prințului Philip.

ADVERTISEMENT