Prințul Harry ar fi fost tratat cu răceală de unii dintre membrii familiei regale, atunci când s-au reunit pentru a-l conduce pe Prințul Philip pe ultimul drum. Ducele de Sussex nu ar fi fost primit cu brațele deschise de către rudele sale.
Dintre aceștia ar fi Prințesa Anne, Prințul Edward și Sophie, contesă de Wessex. Surse din presa internațională informează că soțul lui Meghan Markle s-ar putea întoarce cât de curând în California pentru a-i fi alături soției sale însărcinate.
Prințul Harry a revenit în Marea Britanie pentru a lua parte la funeraliile bunicului său, decedat pe 9 aprilie la vârsta de 99 de ani. Sâmbătă, 17 aprilie, a avut loc înmormântarea soțului Reginei Elisabeta a II-a.
Întoarcerea Prințului Harry în Marea Britanie nu ar fi fost un mare motiv de bucurie pentru unii dintre membrii familiei regale, potrivit publicației The Sun, și nu doar din cauza contextului trist în care și-a revăzut rudele.
Partenerul de viață al lui Meghan Markle ar fi fost tratat „cu o mare răceală” de Prințesa Anne, fiica Reginei Elisabeta și a Prințului Philip, dar și de Prințul Edward, fiul cel mic al suveranei și soția sa, Sophie. Mai mult, sursa citată menționează că aceștia „abia l-au recunoscut atât înainte de funeralii, cât și în timpul lor”.
Interviul cu Oprah Winfrey, pe care Prințul Harry și Meghan l-au acordat la începutul lui martie, și-a pus amprenta asupra relației cu rudele sale, mai ales că au fost făcute dezvăluiri șocante.
„Există multe resentimente din partea membrilor familiei regale, care încearcă să o protejeze pe Regină. Harry nu prea este privit cu simpatie după lucrurile pe care el și Meghan i le-au spus lui Oprah Winfrey. Încă sunt foarte supărați, încearcă să rămână uniți pentru Regină. Toți sunt de părere că (Prințul Harry) s-a comportat îngrozitor”, a declarat o sursă pentru Daily Mail.
După ce s-a încheiat slujba de înmormâtare a Prințului Philip, Prinții William și Harry au fost surprinși schimbând câteva vorbe la ieșirea din Capelă, oamenii crezând că acesta ar fi fost primul semn de împăcare după ce interviul cu Oprah Winfrey a agitat apele.
Potrivit sursei citate mai sus, cel care ar fi solicitat ca Peter Phillips, fiul Prințesei Anne, să stea între Prinții William și Harry este însuși soțul lui Kate Middleton. În drumul spre slujbă, cei doi au stat la mai bine de trei metri unul de celălalt.
La sfârșitul funeraliilor, soțul lui Meghan Markle a fost văzut vorbind nu doar cu fratele său, ci și cu soția acestuia, Ducesa de Cambridge.
Meghan Markle a privit înmormântarea de la locuința din SUA, pentru că medicul nu i-a dat acceptul să zboare pe o distanță atât de mare, din moment ce mai are doar câteva luni până naște cel de-al doilea copil.