Life

Prințul Philip, copilărie marcată de drame și exil. Dezvăluiri tulburătoare din viața ducelui de Edinburgh

09.04.2021 | 19:20
Printul Philip copilarie marcata de drame si exil Dezvaluiri tulburatoare din viata ducelui de Edinburgh
Prințul Philip, copilărie marcată de drame și exil. Dezvăluiri tulburătoare din viața ducelui de Edinburgh. Sursa foto: Getty Image/ Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Prințul Philip, Duce de Edinburgh și soțul reginei Elisabeta a II-a, s-a stins din viață la vârsta de 99 de ani, oamenii din întraga lume fiind îndurerați de această veste, anunțată de Casa Regală Britanică în urmă cu câteva ore. 

Ducele de Edinburgh este cel mai longeviv consort al Marii Britanii și i-a fost alături reginei mai bine de șapte decenii, cei doi având o căsnicie de 74 de ani. Philip și-a întâlnit viitoarea soție atunci când aceasta avea doar 13 ani, el fiind cu cinci ani mai mare.

ADVERTISEMENT

Prințul Philip și-ar fi sărbătorit aniversarea de 100 de ani pe 10 iunie 2011, însă problemele de sănătate pe care le-a avut în ultimul timp i-au fost fatale. În 2017, ducele de Edinburgh s-a retras din viața publică și ultima sa apariție la un eveniment public a fost în iulie 2020, alături de regină, atunci când a avut loc nunta nepoatei lor, Prințesa Beatrice.

Prințul Philip, copilărie marcată de drame și exil. Dezvăluiri tulburătoare din viața ducelui de Edinburgh

Prințul Philip, duce de Edinburgh, conte de Merioneth şi baron de Greenwich, s-a născut la data de 10 iunie 1921, fiind singurul fiu al al Prinţului Andrew al Greciei şi Danemarcei şi al Prinţesei Alice din Battenberg. Născut pe o masă de bucătărie la reședința familie din Mon Repos, insula Corfu, Grecia, tânărul prinț a fost exilat, împreună cu familia lui, la un an și jumătate de când s-a născut, potrivit Daily Mail.

ADVERTISEMENT

Strămoșii lui sunt greci, danezi, ruși și prusaci pe linie paternă, iar Prințesa de Hesse, nepoata Reginei Victoria, a fost bunica lui maternă, fiind astfel văr de gradul III cu Elisabeta a II-a.

În decembrie 1922, familia sa a fost silită să fugă după o lovitură militară și după e tatăl său, locotenent-general în armata Greciei, a fost acuzat de trădare în cadrul războiului greco-turc dintre 1919 și 1922. Familia s-a îmbarcat pe nava britanică HMS Calypso, iar prințul Philip a fost transportat într-o ladă de fructe până în Franța, acolo unde el și părinții săi s-au stabilit.

ADVERTISEMENT
Prințul Philip în copilărie
Prințul Philip în copilărie. Sursa foto: Topical Press Agency/ Getty Images

Din păcate, copilăria tânărului prinț nu a fost deloc una ușoară. Familia lui a început să de destrame în următorii ani, mama lui fiind internată într-o clinică psihiatrică din cauza schizofreniei de care suferea, iar tatăl a fost mai mult absent din viața fiului, contactul cu alte rude fiind la fel de rar. În acest timp, Philip a urmat școli din Franța, Anglia, Germania, după care a urmat cursurile școlii Gordonstoun din Scoția.

Cu toate că întâlnirile cu părinții erau extrem de rare, Philip se descurca foarte bine la școala din Scoția, unde a fost căpitanul echipelor de hochei și de crichet, a învățat să vâslească, fiind primul pas către viitoarea carieră în Marină. Unchiul său, Lordul Mountbatten, un bun marinar, a fost cel care i-a fost alături.

ADVERTISEMENT

La un moment dat, după ani buni, un jurnalist de la publicația The Independent l-a întrebat pe Philip ce limbă se vorbea la e acasă, iar acesta a oferit un răspuns de-am dreptul șocant: „Ce vrei să spui prin acasă?”

„Pur şi simplu s-a întâmplat. Familia s-a destrămat. Mama era bolnavă, surorile mele s-au măritat, tatăl meu era în sudul Franţei. A trebuit să merg mai departe. Asta faci când n-ai de ales”, i-a povestit Philip unui biograf în 2001, potrivit sursei menționate mai sus.

Prințul avea patru surori, Cecilie, Sophie, Margarita și Theodora. În 1937, atunci când Philip avea doar 16 ani, Prințesa Cecile, soțul ei și cei trei copii pe care îi aveau au decedat în urma unui accident de mașină. Cu două luni mai târziu, Lordul George Mountbatten, unchiul său, s-a stins din viață din cauza cancerului, la doar 46 de ani.

Prințul Philip
Prințul Philip în 1939. Sursa foto: Getty Images

Mai târziu, în 1939, Philip a urmat Colegiul Naval Regal și a servit în Marina Britanică în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În aceași an, Regele George al VI-lea și Regina Mamă Elisabeta, au făcut un tur al colegiului naval din Dartmouth.

Prințului Philip i s-a cerut să le escorteze pe cele două fiice ale Regelui, Elisabeta și Margaret, moment în care viitoarea regină a Marii Britanii, în vârstă de 13 ani, s-a îndrăgostit de el și au început, ulterior, să comunice prin intermediul scrisorilor. Philip era văr de gradul trei prin Regina Victoria și văr de gradul doi prin  Regele Christian al IX-lea al Danemarcei.

În 1940, Philip a absolvit Colegiul Naval, fiind cel mai bun din clasa lui, după care a făcut pregătiri suplimentare la Portsmouth, obținând nota maximă la patru din cinci secțiuni ale examenului. La 21 de ani a devenit cel mai tânăr prim-locotenent din Marina Regală, notează BBC.

Bunicul său pe linie maternă a fost Primul Lord al Mării și comandant al Marinei Regale, iar unchiul său, „Dickie” Mountbatten, era comandantul unui distrugător, în timp ce Philip se pregătea, astfel că pasiunea pentru cariera în Marină era o moștenire de familie.

Anul 1947, momentul în care viața lui Philip urma să se schimbe radical

În vara anului 1946, Prințul Philip i-a cerut Regelui George al VI-lea mâna fiicei sale, Elisabeta, iar acesta a acceptat, însă nunta a putut avea loc abia atunci când tânăra prințesă a împlinit 21 de ani, în 1947. În plus, Philip trebuia să renunțe la titlurile sale elene și daneze, să preia numele de familie Mountbatten și să treacă de la ortodoxism la anglicanism. Noul său titlu a fost, din acel moment, duce de Edinburgh, conte de Merioneth şi baron de Greenwich.

Prințul Philip și Regina Elisabeta a II-a
Prințul Philip și Regina Elisabeta a II-a în ziua nunții (1947). Sursa foto: hepta.ro

În noiembrie 1947, Philip și Elisabeta s-au căsătorit la Westminster Abbey în fața a 2.500 de oameni, alte 200 milioane ascultând ceremonia la radio. O vreme, cei doi au locuit în Malta, unde Philip a fost trimis prin intermediul carierei sale în Marina Regală. Însă acest lucru avea să se schimbe în 1951, când prințesa Elisabeta a devenit Regină, după ce tatăl ei, Regele George al VI-lea, a fost răpus de o boală necruțătoare la 56 de ani.

În 1948, a venit pe lume Prințul Charles, primul copil al prințului Philip și al prințesei Elisabeta, iar în 1950 s-a născut și fiica lor, Prințesa Anne.

Prințul Philip și Regina Elisabeta alături de copii
Prințul Philip și Regina Elisabeta alături de copii, Charles și Anne. Sursa foto: hepta.ro

Cum Regele George nu putea să mai călătorească din cauza bolii, Philip și Elisabeta au fost nevoiți să facă turneul Commonwealth-ului în 1952, însă o veste tragică i-a întors din drum în timp ce se aflau în Kenya. Elisabeta s-a întprs în Marea Britanie în calitate de regină, astfel că soțul ei a trebuit să renunțe la cariera în Marină, având noi îndatoriri.

La data de 2 iunie 1953, la mai bine de un an de la moartea Regelui George al VI-lea, a avut loc ceremonia de încoronare a noii regine la  Westminster Abbey, fiind unul dintre cele mai importante evenimente la care a participat cuplul regal. De asemenea, a fost și prima ceremonie transmisă în direct la televizor.

Încoronarea Reginei Elisabeta în 1953
Încoronarea Reginei Elisabeta în 1953. Sursa foto: hepta.ro

Adaptarea la noua viață alături de o soție monarh nu a fost deloc ușoară pentru Prințul Philip, iar încetarea carierei în Marină nu a fost singura problemă. Atunci când a fost decis ca numele familiei să fie Windsor și nu Mountbaten, numele dobândit de Philip, acesta a fost indignat și a exclamat că „sunt singurul bărbat din această țară care nu are voie să-și dea numele propriilor copii”.

În 1960, la cinci ani după demisia premierului Winston Churchill, Eliabeta a luat decizia ca descendenții pe linia masculină a ducelui și a reginei care nu dețin titlul de Alteță Regală sau pe cel de Prinț/ Prințesă să fie Mountbatten-Windsor.

Ducele de Edinburgh a participat la numeroase activități de caritate de-a lungul timpului, dar și cele din domeniul conservării mediului, sportului, armatei și inginerei, interesat în mod expres de cercetarea științifică și tehnologică.

În 1960, a venit pe lume și cel de-al treilea copil, Prințul Andrew, și cel de-al patrulea și ultimul în 1964, Prințul Edward. Astfel, Philip s-a ocupat de toate îndatoririle legate de gospodărie și creșterea celor patru copii în timp ce regina Elisabeta își îndeplinea îndatoririle de monarh.

Prințul Philip și Regina Elisabeta II-a, alături de cei patru copii ai lor
Prințul Philip și Regina Elisabeta II-a, alături de cei patru copii ai lor. Sursa foto: Daily Express

Chiar dacă era un tată foarte bun pentru copiii săi, ducele de Edinburgh avea conflicte cu Prințul Charles, încercând să-l convingă să-și urmeze studiile la școala Gordonstoun din Scoția, în timp ce regina își dorea ca fiul ei să urmeze tradiția și să studieze la Colegiul Eton. În cele din urmă, decizia lui Philip a câștigat, însă viața lui Charles la școala din Scoția nu a fost deloc una ușoară, scrie bestlifeonline.com.

De altfel, acesta a insistat la Charles să se căsătorească cu Lady Diana Spencer sau să încheie relația, iar cei doi au decis să-și unească destinele în 1981. Atunci când mariajul celor doi s-a destrămat, Philip a fost alături de Prințesa Diana, încercând să-i ofere ajutor în salvarea căsniciei.

Prințul Philip, Regina Elisabeta a II-a
Prințul Philip și Regina Elisabeta a II-a. Sursa foto: hepta.ro

Prințul Philip, Cel mai longeviv consort regal

În 2009, ducele de Edinburgh a devenit cel mai longeviv consort regal din Marea Britanie, având deja peste 60 de ani de căsătorie cu regina Elisabeta. În 2017, ducele de Edinburgh s-a retras din viața publică după mai bine de 22.000 de îndatoriri și evenimente la care a participat din 1952 și până la momentul respectiv.

În toamna aceluiași an, Prințul Philip și regina Eliabeta a II-a au devenit primul cuplu regal care să-și serbeze nunta de platină, după 70 de ani de căsnicie, patru copii, opt nepoți și zece strănepoți.

Cu două luni înainte de a împlini 100 de ani, Prințul Philip s-a stins din viață, la aprope o lună de când a ieșit din spital, având probleme grave de sănătate în ultimul timp.

ADVERTISEMENT