Invitați la un eveniment care a avut loc în urmă cu ceva vreme, cei doi membri ai familiei regale britanice, au făcut deliciul celor prezenți prin prisma unei conversații.
Prințul William are un obicei neplăcut, care o deranjează foarte mult pe soția sa, Ducesa de Cambridge și pe care nu a dorit să-l mai țină ascuns.
Este vorba de un preparat culinar apreciat foarte mult de nepotul Reginei Elisabeta a II-a, foarte mulți oameni cunoscând faptul că Ducele adoră pizza și curry.
Potrivit peroz.ro, în timpul unei vizite oficiale în Cipru, prințul a avertizat personalul care tocmai deschisese o clădire de recreere. Se întâmpla în anul 2018.
„Țineți pizza departe de canapea!”, a glumit Prințul William la momentul respectiv, replica venind imediat din partea soției sale.
„Tu ești un coșmar când vine vorba de asta”, a completat Kate Middleton, care a lăsat să se înțeleagă că nepotul reginei Elisabeta a II-a nu are prea multă grijă când mănâncă pizza.
Un alt obicei, de această ciudat, pe care îl are Ducele de Cambridge este preluat de la tatăl său, Prințul Charles și pe care îl are și fratele mai mic, Harry.
În documentarul realizat de BBC cu ocazia aniversării celor 70 de ani ai Prinţului Charles s-a vorbit despre acest obicei care are legătură cu curentul electric.
Mai exact, toţi trei au dezvoltat o adevărată obsesie: vor mereu să stingă lumina. Cel mai probabil acest lucru a venit după perioada grea prin care a trecut Marea Britanie în trecut.
Regina era deja la putere la momentul respectiv, când o grevă de proporţii a paralizat ţara și a lăsat-o în întuneric mai multe zile. Inclusiv la Palatul Buckingham se foloseau lumânări.
„Este o obsesie. Nu mă abţin să sting lumina. Este îngrozitor”, a recunoscut Prințul William.