Italia – Spania a fost categoric cel mai așteptat meci din semifinalele Campionatului European, iar Squadra Azzurra s-a calificat după executarea loviturilor de departajare.
Duelul dintre cele două super-puteri, foste campioane europene și mondiale, nu avea cum să nu țintuiască românii în fața micilor ecrane.
Conform paginademedia.ro, postul care a transmis meciul Italia – Spania a fost lider de audienţă pe toata durata evenimentului sportiv, fiind cel mai urmărit duel de la Euro 2020.
Peste două milioane de români (aproximativ 2,1 milioane) s-au uitat la partida considerată ”finala din semifinale”, lucru care i-a asigurat PRO TV-ului un rating de 11,8 şi un share de 34,3.
Pe locul secund s-a clasat Kanal D, post care a numărat o audienţă medie de 775.000 de privitori, cu 1.317.000 mii de telescpetatori mai puțin.
Și mai mare a fost diferența față de locul al treilea, Antena 1, care a avut doar 566.000 de telespectatori pentru același interval orar, cu 1.526.000 mai puțini.
Ratingul înseamnă procentul de telespectori al unui post de televiziune din totalul deţinătorilor de televizoare din România, în timp ce share (cotă de piaţă) reprezintă procentul din totalul oamenilor care se uitau la tv în acel moment.
Italia – Spania nu a fost prima opţiune a telespectatorilor doar la general. Segmentul comercial şi cel urban au ales, de asemenea, să urmărească partida dintre cele două favorite de la Euro.
Pe urban, s-a menţinut topul audienţelor de la general, dar diferenţele nu au fost chiar atât de mari în favoarea canalului PRO TV, care a avut 1.239.000 de urmăritori.
Kanal D a adunat 315.000 de români în fața micilor ecrane, în vreme ce Antena 1 a avut doar 223.000 de privitori.
Cel mai important sector pentru televiziuni, cel comercial, adică telespectatorii între 18 şi 49 de ani, a fost dominat tot de meciul Italia – Spania, care i-a adus PRO TV-ului 532.000 de telespectatori, cu peste 430.000 mai mulți decât a adunat Antena 1 (99.000) și cu 450.000 în plus faţă de Kanal D (82.000).