News

Probele orale de la Bacalaureat, anulate. Ce se întâmplă cu probele pentru competenţe. Decizie de ultimă oră a Guvernului

14.05.2020 | 18:36
Probele orale de la Bacalaureat anulate Ce se intampla cu probele pentru competente Decizie de ultima ora a Guvernului
ADVERTISEMENT

Probele orale din acest an de la BAC au fost anulate, conform unei decizii de ultim moment luată de Guvernul Oroban.

Probele orale de la BAC, anulate în 2020

Ministrul Educației, Monica Anisie, a decis să anuleze în acest an probele orale de la BAC, pentru a proteja profesorii și elevii, conform Digi 24.

ADVERTISEMENT

Mai mult, probele de competență vor fi echivalate cu mediile din liceu sau cu notele obținute în urma unor examene specifice, tot pentru a proteja elevii. În aceste condiții, cel mai probabil elevii nu se vor mai întoarce la școală pentru a se pregăti pentru BAC, așa cum era stabilit inițial.

„Probele orale de la Bacalaureat vor fi echivalate cu mediile din liceu sau cu certificate obținute la respectivele discipline, în urma unor examene specifice”, a declarat Raluca Turcan, conform Libertatea.

ADVERTISEMENT

Programul inițial al BAC-ului ar fi trebuit să fie următorul:

Calendar BAC 2020 – sesiunea iunie-iulie 25

29 mai 2020 – Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
29 mai 2020– Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/ a XIII-a Calendar BAC 2020 – probele orale
9 – 10 iunie 2020 – Evaluarea Competențelor lingvistice de comunicare orală în Limba română – proba A
11 – 12 iunie 2020 – Evaluarea Competențelor lingvistice de comunicare orală în Limba maternă – proba B
15 – 17 iunie 2020 – Evaluarea Competențelor digitale – proba D
18 – 19 iunie 2020 – Evaluarea Competențelor lingvistice într-o limba de circulație internațională – proba C

Ministerul Educației a explicat decizia luată prin intermediul unui comunicat de presă. 

„Pentru anul şcolar 2019 – 2020, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, probele de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal şi probele de evaluare a competenţelor digitale se echivalează/se recunosc conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului Educaţiei şi Cercetării, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă”, au transmis reprezentanții ministerului.

ADVERTISEMENT