Sport

Probleme cu salariile la echipa masculină de la CSM București! Jucătorii, neplătiți de două luni. O vedetă a plecat de la echipă. EXCLUSIV

13.12.2019 | 14:24
Probleme cu salariile la echipa masculina de la CSM Bucuresti Jucatorii neplatiti de doua luni O vedeta a plecat de la echipa EXCLUSIV
Probleme cu salariile la echipa masculină de la CSM București! Jucătorii, neplătiți de două luni. O vedetă a plecat de la echipă. FOTO: Heidaridad Esteki saluta adversarii dupa meciul de handbal masculin dintre CSM Bucuresti si CSM Focsani, contand pentru Liga Zimbrilor, desfasurat in Sala Rapid din Bucuresti
ADVERTISEMENT

CSM București este una dintre cele mai puternice formații ale Europei la handbal feminin. La “tigroaice” există o constelaţie de vedete, foarte bine plătite şi care au an de an obiectivul de a se califica în Final Four în Champions League. Lucrurile nu stau la fel şi la masculin, unde sunt probleme financiare mari. 

Probleme cu salariile la echipa masculină de la CSM București! Esteki a plecat de la club

Din informaţiile FANATIK, cel puţin o parte dintre jucători au avut doar două salarii plătite în actuala stagiune. Iar efectul restanţelor financiare de la CSM Bucureşti începe să se vadă. Allahkaram Esteki, una dintre vedetele echipei, a luat decizia de a pleca de la club şi şi-a luat adio de la fani cu o postare pe Facebook:

ADVERTISEMENT

“Din păcate, de astăzi nu mai sunt jucătorul lui CSM Bucureşti, colaborarea noastră a luat sfârşit. Le doresc colegilor să aibă cariere de succes şi tot ce este mai bun în viaţă. 

Experienţa mea cu echipa a fost extraordinară şi va rămâne în suflet. De asemenea, experienţa mea în România a fost una fenomenală. Românii sunt oameni autentici, buni, generoşi, extraordinari! Mulţumesc mult pentru că m-aţi susţinut în fiecare pas”, a scris Esteki.

ADVERTISEMENT

Sajad şi Allahkaram Esteki, transferuri vedetă de la rivala Dinamo!

Şi fratele său, Sajad, a părăsit clubul în acest an, semnând în Franţa, cu Rennes. Cei doi fraţi iranieni au fost transferaţi cu tam-tam în anul 2018 de la Dinamo. Sajad şi Allahkaram Esteki au fost doi dintre cei mai spectaculoşi jucători transferaţi în România, însă în ciuda acestor transferuri, CSM Bucureşti nu a reuşit să se apropie la nivelul de performanţă reuşit de Dinamo atât la nivel intern, cât şi internaţional.

În ciuda transferurilor importante de anul trecut, CSM Bucureşti nu a reuşit să prindă finala în Liga Naţională de handbal, însă şi-a salvat sezonul câştigând Cupa Challenge (22-22, 26-20). În actuala stagiune, CSM este pe locul 3 cu 26 de puncte, fiind în mare revenire de formă cu 6 victorii consecutive în Liga Naţională.

ADVERTISEMENT

Cele mai mari salarii, la echipa feminină de la CSM! Neagu, Pintea şi Lekic, cele mai bine plătite

Dar, perla coroanei la CSM Bucureşti o reprezintă formaţia feminină. Cel mai mare buget de salarii al clubului merge spre secţia feminină unde evoluează staruri de nivel mondial: Cristina Neagu, Nora Mork, Andrea Lekic, Carmen Martin sau Crina Pintea fiind doar câteva nume din “constelaţia” CSM.

Cristina Neagu este cea mai bine plătită handbalistă din România, cu un salariu lunar de 17.500 de euro (83.000 de lei), urmată de Nora Mork cu 14.200 de euro (68.000 de lei) şi Andrea Lekic, cu 11.300 de euro (54.000 de lei). La masculin, salariile sunt departe de acest nivel, însă chiar şi aşa, sunt restanţe uriaşe.

ADVERTISEMENT

Nici la feminin problemele financiare nu au ocolit clubul. La finalul stagiunii precedente au fost restanţe financiare, iar jucătoarele care au plecat în vară: Majda Mehmedovic sau Jovanka Radicevic, au fost nevoite să aştepte luni de zile ca să îşi primească restanţele.

CSM Bucureşti, buget colosal: 15,4 milioane de euro pe an

Chiar şi începutul acestui sezon a fost cu probleme la secţia feminină de la CSM Bucureşti. Tomas Ryde şi-ar fi dat demisia tocmai din acest motiv, că nu s-au rezolvat problemele financiare, însă antrenorul Adrian Vasile a declarat într-un interviu pentru FANATIK că aceste probleme sunt de domeniul trecutului.

Bugetul lui CSM Bucureşti este unul colosal. Potrivit unui raport al Ministerului Finanţelor Publice, CSM a a avut în 2018 un buget de 73.752.048,48 de lei (15,4 milioane de euro), din care 69.946.934,46 de lei (14,7 milioane de euro) au venit din bani publici.

  • 15.400.000 de euro este bugetul lui CSM Bucureşti în 2018
  • 17.500 de euro este salariul Cristinei Neagu la CSM Bucureşti

 

ADVERTISEMENT