News

Probleme grave la Suceava. Conducerea Spitalului Județean recunoaște că are doar 40 de ventilatoare

16.04.2020 | 23:56
Probleme grave la Suceava Conducerea Spitalului Judetean recunoaste ca are doar 40 de ventilatoare
ADVERTISEMENT

Situația e critică la Suceava, lucru recunoscut și de conducerea militară a spitalului. Generalul Ionel Oprea, noul șef al spitalului, susține că nu va face față în momentul în care numărul de pacienți actual „s-ar tripla”.

Probleme grave la Spitalul Județean Suceava

Ministrul Nelu Tătaru a decis să pună conducere militară la Suceava, însă generalul Ionel Oprea, cel care conduce momentan Spitalul Județean Suceava, avertizează că situația e critică.

ADVERTISEMENT

Capacitatea maximă a spitalului este de 50 de pacienți care să aibă nevoie de ventilație, astfel că se încearcă mărirea capacității în regim de urgență conform Libertatea.

Prefectul de Suceava Alexandru Moldovan a convocat o ședință operativă, conform căreia vârful epidemiei în Suceava va veni la două săptămâni după Paște.

ADVERTISEMENT

Specialiștii au înaintat, astfel, două scenarii: unul optimist și unul pesimist.

În primul scenariu, cel optimist, Spitalul Județean Suceava va primit aproximativ 800 de pacienți, în timp ce scenariul pesimist prevede 1.900 de pacienți. În prezent, conform sursei citate, 570 de persoane infectate cu coronavirus sunt internate la Suceava, dintre care 24 sunt la ATI, pe ventilație mecanică.

Așadar, mai bine de 50% din capacitatea ATI este deja ocupată, lucru care le dă mari emoții celor din spital. Generalul Oprea va încerca să suplimenteze numărul de paturi și ventilatoare de la secția de Terapie Intensivă până la 120.

ADVERTISEMENT

Problema e că instalația de oxigen a fost dimensionată inițial pentru situații normale, dar acum nu e o situație normală. Noi trebuie să ne pregătim să facem față pentru ce este mai rău, chiar dacă sperăm să nu se ajungă la cifrele cele mai pesimiste”, a explicat militarul pentru Libertatea.

Reprezentanții Ministerului Sănătății au confirmat că sunt la curent cu problema și se pregătesc intens pentru cel mai negru scenariu.

ADVERTISEMENT