Sport

Probleme interne la Real Madrid! Arbeloa a acuzat un fotbalist important că refuză să joace

După meciul de campionat cu Celta Vigo, Alvaro Arbeloa a aruncat săgeți spre unul dintre cei mai valoroși jucători de la Real Madrid. Află despre cine este vorba.
09.03.2026 | 08:30
Probleme interne la Real Madrid Arbeloa a acuzat un fotbalist important ca refuza sa joace
Arbeloa a acuzat un fotbalist important de la Real Madrid că refuză să joace // Sursă foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Real Madrid a câștigat cu emoții duelul cu Celta Vigo din etapa #27 în La Liga, scor 2-1, golul victoriei fiind marcat de Fede Valverde în minutele de prelungire ale partidei. Eduardo Camavinga nu a făcut parte din lotul „galacticilor”, acesta fiind al doilea meci consecutiv pe care mijlocașul francez îl ratează din cauza unor probleme dentare.

Eduardo Camavinga, acuzat de Arbeloa că refuză să joace

Presa spaniolă a intrat pe fir și se pare că antrenorul lui Real Madrid nu este convins că probleme stomatologice cu care se confruntă mijlocașul în vârstă de 23 de ani l-ar putea împiedică pe acesta, cu adevărat, să fie prezent pe teren. Ba mai mult, la conferința de presă de la finalul meciului disputat de „los blancos” împotriva echipei lui Ionuț Radu, Arbeloa i s-ar fi adresat direct fotbalistului francez.

ADVERTISEMENT

Tehnicianul madrilenilor a spus, printre altele, următoarea propoziție: „Sunt fericit pentru jucătorii mei care au ales să vină la meci”. Aceste cuvinte au fost interpretate de jurnaliștii iberici ca fiind, în mod evident, un atac mascat la adresa lui Camavinga, iar nemulțumirile lui Arbeloa sunt cu atât mai mari cu cât, în momentul de față, „galacticii” suferă enorm din punct de vedere al efectivului.Pe lângă Camavinga, la meciul cu Celta au absentat alți 9 jucători importanți ai Realului.

Aceștia sunt Kylian Mbappe, Rodrygo, Jude Bellingham, David Alaba, Alvaro Carreras, Dean Huijsen, Eder Militao, Dani Ceballos și Franco Mastantuono. Camavinga este așteptat să revină la meciul cu Manchester City, însă sunt șanse foarte mici ca Arbeloa să-l introducă pe teren încă din primul minut.

ADVERTISEMENT

Cum arată lupta la titlu în Spania și ce urmează pentru Real Madrid

Chiar dacă a câștigat cu Celta Vigo, gruparea „blanco” a rămas la patru puncte în spatele liderului Barcelona, asta după ce Lamine Yamal i-a salvat pe catalani în deplasarea de la Bilbao, scor 1-0. Talentatul fotbalist al formației blaugrana a înscris unicul gol al întâlnirii de pe San Mames, cu o execuție de manual, iar astfel trupa lui Hansi Flick și-a consolidat poziția în fruntea clasamentului din Spania.

ADVERTISEMENT

Pentru Real Madrid urmează meciul tur cu Manchester City, din optimile de finală ale Ligii Campionilor. Partida va avea loc miercuri, 11 martie, de la ora 22:00, pe Santiago Bernabeu. Conform celor de Opta, „galacticii” pleacă cu șansa a doua în această dublă-manșă, motivul principal fiind reprezentat de numeroasele probleme medicale cu care se confruntă trupa lui Alvaro Arbeloa.

ADVERTISEMENT
Tags: