Fotbal intern

Probleme la Sibiu! Iuliu Mureșan, aproape de o despărțire de Hermannstadt. Cine îi poate lua locul

19.05.2020 | 14:41
Probleme la Sibiu Iuliu Muresan aproape de o despartire de Hermannstadt Cine ii poate lua locul
Probleme la Sibiu! Iuliu Mureșan, aproape de o despărțire de Hermannstadt. Sursă foto: oradesibiu.ro
ADVERTISEMENT

Chiar dacă Liga 1 nu s-a reluat, activitatea cluburilor din România continuă. La Hermannstadt, lucrurile nu par să stea foarte bine, iar Iuliu Mureșan este aproape de a se despărți de sibieni.

Iuliu Mureșan, aproape să se despartă de Hermannstadt

Hermannstadt nu a avut un sezon simplu în Liga 1, iar Iuliu Mureșan, președintele clubului, este aproape de a se despărți de formația din Sibiu, informează gsp.ro, chiar dacă pe pagina lui Hermannstadt de Facebook a fost dezmințit anunțul.

ADVERTISEMENT

Claudiu Rotar și-ar dori să-i aducă în club pe cei de la „Fotbal Hebdo”, firmă de impresariat patronată de Arcadie Zaporojanu și asociată cu Octavian Moraru.

„Noi avem o colaborare cu Claudiu Rotar. Dar nu se pune problema să preluăm clubul. Am dus acolo mai mulți jucători și pe Vasile Miriuță în primul an la Hermannstadt. Că o să mai ducem fotbaliști la Sibiu, da, e posibil”, a spus Arcadie Zaporjanu referitor la o posibilă plecare a lui Claudiu Rotar.

ADVERTISEMENT

„Domnul președinte nu mi-a spus nimic”

Răzvan Zamfir, „mâna dreaptă” a lui Iuliu Mureșan de la Hermannstadt, a mărturisit că nu știe nimic despre o eventuală plecare a președintelui sibienilor.

„Oricum eu nu plec. Mai am contract pe doi ani. Iar cu domnul președinte n-am vorbit, dar cred că mi-ar fi spus dacă era ceva”, a spus Răzvan Zamfir.

ADVERTISEMENT

De când a izbucnit pandemia de coronavirus în România, Hermannstadt a suspendat contractele jucătorilor, printr-un comunicat emis pe rețelele de socializare:

Cu puțin timp în urmă, Consiliul de Administrație A.F.C. Hermannstadt a decis să suspende contractele fotbaliștilor legitimați pentru cât timp se va menține starea de urgență în România!

ADVERTISEMENT

Măsura vine ca o consecință a faptului că obiectul contractului încheiat nu mai poate fi adus la îndeplinire. Asta dacă tinem cont că în prezent nu se știe când se va relua activitatea fotbalistică din țara noastră”.

Chiar și așa, Hermannstadt le-a propus jucătorilor noștri prelungirea duratei contractelor cu o perioadă egală cu cea a suspendării. Prin urmare, aceasta va fi singura clauză care va fi modificată în înțelegerile actuale, drepturile financiare rămânând neschimbate.

În acest moment, staff-ul și toți fotbaliștii noștri se află în autoizolare și se pregătesc individual după un program stabilit în prealabil”, se arată în comunicatul emis de Hermannstadt.

ADVERTISEMENT