FANATIK a aflat faptul că formația de pe locul 11 din SuperLiga a primit interzis la transferuri din partea FIFA. Așadar, se anunță probleme mari pentru Poli Iași în acest sezon.
Cornel Șfaițer a oferit o primă reacție după ce FANATIK a anunțat în exclusivitate că Poli Iași a primit de la FIFA interdicție la transferuri. Președintele lui Poli Iași a declarat că aceste probleme ale echipei se vor rezolva și că echipa nu o să fie depunctată. Oficialul clubului din Copou a anunțat că va plăti în timp util toate datoriile.
“Da, așa este, știam că au făcut sesizare la FIFA. Noi suntem în concordat preventiv, trebuie să respectăm un plan de plăți și vom ridica și interdicția. Nici nu am primit încă hotărârea. Suntem responsabili acum și avem un plan pe care trebuie să îl respectăm, iar ei își vor primi banii. Deci, e vorba de Katanec, Bouhenna, Allanzinho și Cabral.
Nu există niciun pericol să fim depunctați. Până să transferăm jucători din străinătate, vom avea ridicată interdicția. Au mai fost cazuri în campionatul intern și nu va fi o problemă. Vom rezolva cât de repede. Nu e vorba de o sumă mare, dar trebuie să respectăm un plan de plăți. De asemenea, la bugetul de stat suntem obligați acum să plătim, pe 25 ale lunii, toate datoriile”, a declarat Cornel Șfaițer în exclusivitate pentru FANATIK.
Aceste probleme pentru Poli Iași au apărut după ce clubul nu i-a plătit patru salarii lui Matija Katanec, respectiv 27.000 de euro. Deși a pierdut procesul la FIFA cu jucătorul, clubul din SuperLiga tot nu și-a achitat datoriile către croat.
FANATIK a intrat în posesia deciziei luate de FIFA. Conform documentului, moldovenii nu vor mai putea face transferuri. Totodată, interdicția cu privire la legitimarea noilor jucători va intra în vigoare începând cu ziua de joi, 14 noiembrie.
Poli Iași trebuie să achite restanțele pe care le are către jucătorul croat. Însă, acest lucru nu va anula decizia FIFA, momentan. Problemele moldovenilor vor continua pentru că există și alți 4 jucători care se află în aceeași situație cu cea a fundașului de 34 de ani.
În frunte cu Matija Katanec, toți cei 5 jucători au plecat la finalul sezonului trecut pentru că nu au fost plătiți. Acum, fotbaliștii își așteaptă banii de la Poli Iași în urma proceselor câștigate la FIFA. Dar și în urma interdicției la transferuri care pune presiune pe club să rezolve lucrurile.
În luna octombrie a acestui an, Cornel Șfaițer (58 de ani) a recunoscut că echipa pe care o reprezintă are datorii de aproximativ 2,8 milioane de euro. Șfaițer a transmis, însă, că situația se află sub control, iar moldovenii nu riscă să fie depunctată.
Președintele lui Poli Iași a anunțat că trupa pregătită de Emil Săndoi a intrat, din punct de vedere juridic, în concordat preventiv. Acest lucru înseamnă că ocupanta locului 11 din SuperLiga își va putea plăti datoriile eșalonat.
Cornel Șfaițer a oferit asigurări că ieșenii au bani din încasări să plătească 800.000 de euro restanți către jucători și furnizori. Președintele moldovenilor a susținut, de asemenea, că formația sa poate, inclusiv, să achite întreaga datorie.
“Concordatul preventiv s-a aprobat astăzi. Totul este sub control. Avem niște datorii istorice la bugetul statului, în jur de 9,8 milioane în RON. Aproximativ 2.800.000 de euro, 800.000 de euro sunt la furnizori și jucători, dar situația e sub control.
Sunt niște datorii din 2017. S-a făcut o eșalonare în 2019 și s-au adunat penalități. Acum suntem asigurați și nu mai avem penalități. Acum suntem obligați să plătim totul la stat. Cu încasările pe care le avem, sunt 800.000 de euro pe care îi vom plăti la jucători și furnizori.
Aveam și varianta B, să achităm tot. Poli Iași nu va fi depunctată. Sunt chestiuni vechi, datorii care s-au adunat. Sunt lucruri care s-au întâmplat în trecut. Vrem să ne consolidăm și administrativ, și sportiv”, a declarat Cornel Șfaițer, conform digisport.ro.