Europeanul de Tineret se apropie, țara noastră fiind calificată la marele turneu final. Analiștii FANATIK au evidențiat problemele cu care se confruntă selecționerul Daniel Pancu.
Daniel Pancu a întocmit lista preliminară a stranierilor convocați pentru naționala României U21. O primă lovitură pentru antrenorul român a fost cea dată de Ștefan Bodișteanu, cel care s-a supărat și a ales naționala Moldovei.
În direct la FANATIK SUPERLIGA, Andrei Vochin a vorbit despre decizia luată de Ștefan Bodișteanu, dar și despre faptul că foarte mulți dintre tinerii jucători români nu au minute multe jucate în acest sezon.
„Probabil și-a făcut o estimare de a juca într-o echipă națională (Bodișteanu nr.). E la a jucat la noi la toate loturile naționale de juniori și a fost inclusiv la turneul final de la U19.
Postul pe care joacă el este postul cu cea mai bogată recoltă de jucători buni, linia asta de 3 din spatele atacantului, fie stânga, fie dreapta”, a spus Andrei Vochin la FANATIK SUPERLIGA.
„Se apropie Campionatul European de Tineret, se simte așa puțin emoția. L-am văzut și pe Pancu concentrat, atent”, a precizat moderatorul Cristi Coste.
„Grupa nu este cel mai mare pericol. Același tip de adversar am avut și în 2019. Problematic puțin mi se pare acum că, față de generația de atunci, cei de acum nu prea joacă, nu au meciuri nici în campionatul intern, nici pe afară.
Rareș Ilie, lider de generație, nu joacă nici el. E bine să accepți împrumuturi să joci, cum a fost Petrila de la CFR Cluj la Sepsi ca under”, a spus Andrei Vochin.
În primul amical din 2025, „tricolorii” lui Daniel Pancu își vor testa forțele cu naționala Portugaliei. Partida va avea loc vineri, 21 martie, la Famalicao. În cel de-al doilea meci, naționala de tineret va evolua la București în fața Olandei, marți, 25 martie.