Sport

Probleme mari pentru un jucător de la Tottenham. Suspendare și amendă uriașă primită din cauza unei glume cu un coleg. Update

Un jucător de la Tottenham are probleme mari în Premier League. Titularul lui Ange Postecoglou a primit o amendă uriașă și a fost suspendat.
18.11.2024 | 13:42
Probleme mari pentru un jucator de la Tottenham Suspendare si amenda uriasa primita din cauza unei glume cu un coleg Update
Ange Postecoglu, Bentancur și Son la Tottenham. Sursa Foto: Colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Un jucător de la Tottenham urmează să fie suspendat pentru 7 meciuri. Acest lucru are loc în urma unei declarații făcute cu câteva luni înainte de decizia finală a Federației Engleze de Fotbal (FA). Totodată, elevul lui Postecoglou a primit și o amendă uriașă.

UPDATE: Suspendare și amendă uriașă primită de jucătorul lui Tottenham

În luna septembrie a acestui an, Rodrigo Bentancur a făcut câteva declarații cu tentă rasistă la adresa lui Heung-Min Son. Deși sud-coreeanul nu s-a simțit lezat de glumele colegului său, Federația Engleză de Fotbal s-a autosesizat și a luat măsuri drastice.

ADVERTISEMENT

Potrivit celor de la The Athletic, FA a decis să îl amendeze pe jucătorul uruguayan cu 100.000 de lire sterline. Totodată, fostul mijlocaș de la Juventus va fi suspendat și pentru următoarele 7 meciuri ale lui Tottenham.

Așadar, Bentancur nu se va afla în lotul lui Spurs pentru partidele cu Manchester City, Fulham, Bournemouth, Chelsea, Southampton și Liverpool. Dar și cu Manchester United în Carabao Cup.

ADVERTISEMENT

Probleme mari pentru un jucător la Tottenham. Titularul lui Ange Postecoglou, suspendat pentru 7 meciuri

Rodrigo Bentancur (27 de ani) are probleme în Anglia după o declarație rasistă la adresa unui coleg. Uruguayanul este jucător de bază la Tottenham. Astfel, Ange Postecoglou nu se va putea baza pe el timp de 7 meciuri în Premier League și în Carabao Cup.

ADVERTISEMENT

Mijlocașul a fost acuzat de rasism în luna septembrie de Federația Engleză de Fotbal după declarația făcută în Uruguay la adresa colegului său, Heung-Min Son (32 de ani).

Acesta a fost întrebat de un reporter: „Poți să-mi aduci tricoul coreeanului?”, iar Bentancur a răspuns: „Son? Sau oricare dintre verii lui Sonny, toți arată mai mult sau mai puțin la fel”.

ADVERTISEMENT

Potrivit celor de la The Athletic, uruguayanul a primit decizia finală pentru „încălcarea regulii E3 a FA pentru abatere în legătură cu un interviu cu mass-media”. Astfel că va lipsi timp de 7 meciuri, însă nu s-a stabilit, încă, și momentul din care va avea loc suspendarea.

Ultimul meci disputat de Bentancur la Tottenham a avut loc în weekend cu Ipswich Town, scor 1-2. Mijlocașul a marcat unicul gol al lui Spurs. În cazul în care decizia va avea efect imediat, uruguayanul va lipsi de la partidele cu Manchester City, Fulham, Bournemouth, Chelsea, Southampton și Liverpool. Dar și cu Manchester United în Carabao Cup.

Bentancur și-a cerut scuze față de Son. Ce a răspuns atacantul

Chiar dacă Rodrigo Bentancur și-a cerut scuze față de colegul său, iar acesta l-a iertat, Federația Engleză de Fotbal nu a putut să treacă peste momentul controversat.

„Sonny frate. Îmi cer scuze pentru ceea ce s-a întâmplat, a fost doar o glumă foarte proastă. Știi că te iubesc și nu ți-aș arăta niciodată lipsă de respect sau nu te-aș răni pe tine sau pe altcineva! Te iubesc, frate!”, au fost scuzele prezentate de Bentancur.

„Am vorbit cu Lolo (n.r. Bentancur). A făcut o greșeală, știe asta și și-a cerut scuze. Lolo nu ar vrea să spună vreodată ceva ofensator intenționat. Suntem frați și nimic nu s-a schimbat”, a fost răspunsul lui Son.

Fostul jucător de la Juventus ar putea să reapară în lotul lui Tottenham de Boxing Day. Atunci când Spurs o va întâlni pe Nottingham Forest în Premier League. Însă, în cazul în care Bentancur își va ieși din ritm, atunci revenirea sa pe teren va putea avea loc în ianuarie 2025.