PROBLEME PENTRU ALCOOLICI. Ce decizie au luat autorităţile

Ionuţ Cataramă   
în Nicio categorie
13/01/2015, 16:08
PROBLEME PENTRU ALCOOLICI. Ce decizie au luat autorităţile

PROBLEME PENTRU ALCOOLICI. Singurul centru din Cluj destinat dependenţilor de alcool se închide după ce instituţia a rămas fără finanţare şi fără sediu.

PROBLEME PENTRU ALCOOLICI. Centrul de zi “Casa Albă”, care aparţine unei asociaţii patronate de Mitropolia Clujului, era locul de întâlnire a grupurilor de suport pentru alcoolici, unde aceştia erau consiliaţi şi unde aveau ocazia să discute cu oameni care trec prin acelaşi calvar – activităţi extrem de necesare după tratamentul medical efectuat în clinică. Chiar dacă pacienţii au aflat că vor întrerupe întâlnirile, încă de la începutul acestei săptămâni, ei au venit cu toţii să-şi ţină în mod obişnuit şedinţele.

PROBLEME PENTRU ALCOOLICI. «Când dădeam de rachiu, nu mă mai puteam opri»

“Am ajuns acasă şi cu capul spart, cu mâna ruptă, în comă alcoolică. M-a părăsit nevasta, am pierdut locul de muncă. Când dădeam de paharul cu rachiu, două zile nu mă mai puteam opri. Să mă fi văzut cum eram atunci şi cum sunt acum”, a spus unul dintre “clienţii” centrului. Chiar dacă trebuie să facă voluntariat, angajaţii instituţiei nu se îndură să le închidă uşa în nas foştilor alcoolici.

“Profitând de încă o lună de amânare a predării spaţiului, încercăm să găsim soluţii pentru a obţine alte spaţii şi finanţări”, a spus Claudia Varga, coordonatorul centrului de zi. Instituţia a fost finanţată până în prezent prin fonduri europene, însă banii s-au terminat şi acum reprezentanţii ei cer ajutor autorităţilor locale.

SURSA:  libertatea.ro

Închide ×