Probleme pentru Alex Mitriţă după transferul în Arabia Saudită: “Sub Europa şi SUA”

Bogdan Ciutacu   
în Echipa nationala
16/10/2020, 13:21
Probleme pentru Alex Mitriţă după transferul în Arabia Saudită: “Sub Europa şi SUA”
Sumudica despre transferul lui Mitrita la arabi: "Sansele scad sub 50 la suta cand pleci in Golf"

Marius Șumudică a antrenat în Arabia Saudită și cunoaște foarte bine fotbalul din zona Golfului. Transferul lui Mitriță de la New York City în Arabia Saudită, nu e deloc un pas înainte, e de părere antrenorul lui Gaziantep.

Mitriță a fost speriat de măsurile din SUA privind călătoriile către și dinspre Europa și a luat decizia să plece de la New York City deși a fost unul dintre cei mai buni jucători ai echipei, deoarece soția lui e însărcinată.

Mitriță a fost convocat în lotul României pentru meciurile cu Islanda (1-2), Norvegia (0-4) și Austria (0-1), dar a fost unul dintre cei mai slabi tricolori, deși în Major League Soccer traversase o perioadă excelentă.

Marius Șumudică despre șansele lui Mitriță de a mai fi convocat la națională

New York City l-a împrumutat pe Alex Mitriță până pe 31 ianuarie 2022, în Arabia Saudită, la Al Ahli, iar antrenorul lui Gaziantep crede că fotbalistul naționalei are șanse mult mai mici decât în America să fie convocat de Rădoi: ,,Șansele de a fi convocact la națională scad sub 50 la sută când pleci în Golf. Am antrenat acolo, e un nivel cu mult sub ce e în Europa sau în Statele Unite”,a declarat Marius Șumudică, la Pro X.

Mitriță era într-o formă excelentă înainte de meciurile naționalei, după ce înscrisese patru goluri în două meciuri în campionatul nord-american, iar Mirel Rădoi își punea mari speranțe în fostul jucător al Craiovei.

Șumudică a vorbit și despre situația în care s-a aflat Mitriță, care a zburat 14 ore din SUA, în România, după care a făcut deplasarea în Islanda și apoi în Norvegia, iar oboseala și-a spus cuvântul și pe teren: ,,Distanța te omoară, eu le spun asta și jucătorilor mei. E greu când joci 2-3 meciuri la echipa națională, când stai numai pe drumuri nu e ușor să revii la echipa de club. E destul de greu pentru Mitriță”, a explicat Șumudică.

Marius Șumudică a făcut o caracterizare fotbalului din Arabia Saudită

Antrenorul român crede că jocul lui Mitriță va fi afectat, deoarece nivelul este mult sub valoarea atacantului: ,,Așa o văd eu, am antrenat și eu acolo, știu ceea ce înseamnă fotbalul de acolo, distanțele, este un nivel mult sub ceea ce este în Europa sau America”, a declarat Șumi, la PRO X.

  • 5,5 milioane de euro valorează Alex Mitriță
  • 12 selecții la națională între 2018 și 2020
  • 2 goluri are la națională atacantul de 1,68

Șumudică a vorbit și despre ratarea calificării din Islanda și îi ia apărarea lui Rădoi, pe care îl consideră nevinovat pentru înfrângerile cu Islanda, Norvegia și Austria: ,,Ce trebuia să facă Rădoi? Să îi învețe în 5 zile să joace fotbal? Lăsați-l, bai, pe Rădoi să-și facă treaba! Ce facem? Așteptăm să greșească și apoi ne batem cu pumnul în piept? De ce n-ați spus înainte? Îl desființăm acum pe Rădoi? Hai să-l omorâm acum pe Rădoi! Răstigniți-l!”, și-a încheiat Șumi pătimaș discursul.

Surprinzător, Șumudică nu îl consideră principalul vinovat pe Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal și pune ținta pe jucători: ,,Eu nu sunt pro Răzvan Burleanu, nu ne-am interesectat, nu suntem amici, dar e ușor acum să aruncăm cu noroi în el si în Rădoi. Când încercam să aducem generația la națională îi atacam pe Rădoi și pe Burleanu?

Veniți voi și faceți voi treaba, veniți voi, preluați echipa națională și nu-mi spuneți că vă trebuie 10 ani. Desființăm Federația? Veniți voi și puneți monopol pe fotbalul românesc și demonstrați că sunteți cei mai buni!”, și-a încheiat discursul dur Șumudică.


  • (P) Cotă EXCLUSIVĂ Fortuna: 1,65 este cota pentru ”ambele marchează” la meciul România-Norvegia. Vezi aici toate cotele!

Închide ×