Probleme pentru CSA! Primul antrenor care a refuzat Steaua după plecarea lui Lăcătuș

Alin Miu   
în Steaua
04/06/2019, 19:57
Probleme pentru CSA! Primul antrenor care a refuzat Steaua după plecarea lui Lăcătuș
Primul antrenor care a refuzat Steaua după plecarea lui Lăcătuș

Marius Lăcătuș a demisionat din funcția de antrenor principal la CSA Steaua, după ce echipa a ratat promovarea în Liga a 3-a pentru al doilea an consecutiv. 

Primul antrenor care a refuzat Steaua după plecarea lui Lăcătuș

Conducerea clubului încearcă să găsească repede un nou antrenor care să aibă trecut stelist, însă variantele nu sunt multe. În plus, Pompiliu Bixi-Mocanu, comandatul CSA Steaua, dezvăluie că un nume care se afla pe lista scurtă a refuzat deja oferta. Este vorba despre Gabi Balint, în prezent analist sportiv la TV. Acesta i-a anunțat pe șefii de la CSA că preferă să rămână în funcția pe care o are la TV.

“Sunt câteva nume pe lista noastră de antrenori, nu mai mult de 2-3 la momentul de faţă, cu unii dintre ei încercăm să discutăm cât mai repede astfel încât să cerem un punct de vedere. Sunt discuţii de tatonare. Întrucât au fost vehiculate nişte nume ieri, l-am sunat personal pe Gabi Balint vizavi de antrenor şi mi-a spus că activităţile curente îl împiedică să se implice în viaţa echipei, deci nu este o variantă pe care să o luăm în calcul. Am văzut că a apărut şi numele lui Narcis Răducăn, nu ni s-a propus, nu am iniţiat discuţii cu dumnealui, din punctul ăsta de vedere am vrea să ne alegem singuri antrenorii. În primul rând, să aibă background stelist, să fi jucat la Steaua, să aibă contact cu echipa şi să fie fost jucător de mare caracter sau antrenor de mare caracter ca şi Marius Lăcătuş sau Iovan”, a spus  Pompiliu Bixi-Mocanu, comandatul CSA Steaua, pentru Mediafax.

CSA Steaua a fost învinsă în ultimul meci din play-off de Carmen, scor 0-1, într-o partidă în care un egal îi era suficient. Fanii steliști au intrat pe teren pentru a se bate cu stewarzii și pentru a le cere tricourile favoriților.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles