Fotbal international

Probleme pentru Denis Alibec la Kayserispor! Cum explică un fost internațional evoluțiile slabe ale atacantului

19.01.2021 | 09:43
Probleme pentru Denis Alibec la Kayserispor Cum explica un fost international evolutiile slabe ale atacantului
ADVERTISEMENT

Transferul lui Denis Alibec la Kayserispor riscă să devină una dintre cele mai proaste afaceri ale clubului. Fotbalistul nu s-a adaptat în Turcia. A marca un singur gol în 11 meciuri.

Perioada nefastă pe care atacantul echipei naționale o traversează în campionatul Turciei a fost analizată de fotul internațional al României, Florin Bratu, care a juca la rândul lui un sezon în Super Ligă, pentru Galatasaray Istanbul.

ADVERTISEMENT

”În Turcia este un fotbal total. Acolo, dacă nu faci ambele faze, dacă nu alergi 95 de minute și nu te sacrifici, e foarte greu. În primul rând, nu te elimină patronul sau antrenorul. E un campionat extrem de dificil”, a spus Bratu, la Liga DigiSport.

Denis Alibec a revenit la vechile obiceiuri în Turcia

Disperat să prindă un transfer în străinătate, Denis Alibec a avut un sezon, 2019/2020, excelent în tricoul Astrei Giurgiu pentru care a marcat 14 goluri în 25 de partide. Evoluții bune de la echipa de club l-au readus pe Alibec în circuitul echipei naționale.

ADVERTISEMENT

În toamna anului trecut a bifat 7 selecții și un gol în tricoul primei reprezentative și în cele din urmă a prins și mult visatul transfer ”afară”. Numai că, în Turcia, Alibec a redevenit fotbalistul problemă, prea puțin dispus să-ș ajute echipa, așteptând mereu pasa ideală care să-l aducă în situația de a înscrie.

”N-am urmărit exact cât a jucat Alibec, dar în Turcia se pune foarte mare accent pe ambiție, pe determinare, pe implicare. Știu pe ce se pune accent acolo. Eu l-am văzut pe Alibec în România făcând ambele faze, și la națională, în mandatul lui Rădoi. Poate să facă lucrul ăsta”, a concluzionat Bratu, pentru sursa citată.

ADVERTISEMENT

Bornele unei cariere aproape ratate

Denis Alibec este unul dintre cei mai valoroși fotbaliști români, dar și capricios, în aceași măsură. Introvertit, dar înzestrat cu un talent uriaș, Alibec a debutat în fotbalul mare la doar 17 ani, în tricoul Farului Constanța. În vara anului 2009 era achizționat de Internaționale Milano, echipă antrenată la acea vreme de Jose Mourinho.

A prins doar două meciuri în Serie A fiind constant împrumutat ba la Mechelen (în Belgia), ba la Viitorul Constanța, sau Bologna. În 2014 semna cu Astra Giurgiu, iar în 2017 cu FCSB. După un început exceptional în tricoul roș-albatrilor, Alibec s-a stins și a fost în cele din urmă cedat înapoi la Astra.

ADVERTISEMENT

După ani de zile de speranțe și așteptări, fotbalistul ajuns între timp la 30 de ani, a semnat cu Kayserispor. Astra a încasat aproximativ un million de euro, iar Alibec a parafat un contract care în alimentează contul cu 900 demii de euro anual.

ADVERTISEMENT
Tags: