Dinamo a abordat partida cu UTA Arad din etapa 15 a SuperLigii, ultima a turului sezonului regular, cu gândul de a spăla rușinea din Cupă, când a fost umilită de marea rivală FCSB cu un categoric 4-0. „Alb-roșiii” aveau mare nevoie de victorie pentru a se menține cu șanse reale în lupta la play-off, însă tehncianul Zeljko Kopic s-a confruntat cu mari probleme din cauza accidentărilor.
Ghinion teribil pentru Dinamo în partida cu UTA Arad. După ce a fost nevoit să-l schimbe pe Raul Opruț în minutul 20, din cauza unei accidentări, Zeljko Kopic l-a pierdut și pe Josue Homawoo în debutul reprizei secunde.
La doar 10 minute de la reluare, fundașul central togolez a acuzat dureri la coapsa dreaptă și a făcut semn către banca de rezerve că nu mai poate continua. Astfel, Florentin Petre, aflat în postura de antrenor principal în locul suspendatului Zeljko Kopic, a apelat la cea de-a doua modificare în formula de start, introducându-l în locul lui Homawoo pe „veteranul” Răzavn Patriche.
Adus la Dinamo la începutul sezonului sub formă de împrumut de la belgienii de la KV Kortrijk, Raul Opruț și-a câștigat repede locul de titular pe postul de fundaș stânga și a devenit unul dintre jucătorii pe care tehnicianul croat Zeljko Kopic se bazează foarte mult. Iar din această cauză a fost lăsat să plece în zona arabă și Costin Amzăr, concurentul său pe post.
Opruț a lipsit din echipa „câinilor” doar atunci când a avut probleme medicale sau când a fost suspendat, cum s-a întâmplat în meciul din deplasare cu Farul, fiindcă încasase un cartonaș roșu în prelungirile partidei anterioare cu FC Botoșani.
După cum era de așteptat, Kopic l-a introdus în primul „11” și în meciul contra celor de la UTA Arad, programat sâmbătă seara pe stadionul „Arcul de Triumf”, în ultima etapă a turuluis eoznului regular din SuperLiga. Însă, din nefericire pentru gruparea „alb-roșie”, el a acuzat o accidentare încă în startul meciului, obligându-i pe cei din staff-ul tehnic să-l înlocuiască după numai 20 de minute de joc.
Cel mai probabil este vorba despre o recidivă a unei probleme musculare, care nu l-a mai lăsat să continue. Opruț fusese titular și în urmă cu 3 zile în meciul cu FCSB din Cupa României, dar și atunci a fost schimbat la pauză cu Homawoo, tot din cauze medicale.
Mai în glumă, mai în serios, se poate spune despre Raul Opruț că a intrat într-o adevărată perioadă a ghinionului. Asta pentru că a avut probleme și în urmă cu o săptămână, la meciul din deplasare cu Hermannstadt, când a fost umplut de sânge după o intrare a lui Nana Antwi.
Tot din cauza problemelor medicale, fundașul stânga al lui Dinamo a ratat și meciul cu Unirea Slobozia, când nu a fost deloc reținut în lot. În rest, a bifat minute multe în restul partidelor, în majoritatea fiind integralist sau schimbat pe final, din rațiuni tehnico-tactice.
În locul lui Opruț, Florentin Petre, antrenor principal la Dinamo în locul suspendatului Kopic, l-a introdus pe spaniolul Antonio Luna, care a fost transferat la „alb-roșii” în urmă cu aproximativ o lună, după plecarea lui Amzăr la Al Nasr din Emiratele Arabe Unite.
Adus la Dinamo tocmai ca o soluție de backup pentru Opruț, Antonio Luna a bifat până până acum doar două prezențe în tricoul „câinilor”, în „dubla” de tristă amintire cu marea rivală FCSB. La 0-2 în SuperLiga a prins pe gazon 7 minute în final, în timp ce la umilința 0-4 din Cupă a bifat ultima jumătate de oră.