Andrei Borza (19 ani) este principalul produs de export pentru Rapid. Formația de sub Podul Grant s-ar putea despărți în această vară de fundașul stânga, căruia deja i-a găsit înlocuitor. Clubul patronat de Dan Șucu nu se înțelege însă cu echipa de la care vrea să transfere.
Andrei Borza mai are contract cu Rapid până în anul 2027, dar va fi greu de ținut în mercatoul de vară. Fundașul stânga este dorit la Genoa, celălalt club al lui Dan Șucu.
Borza joacă la Rapid din august 2023, când giuleștenii au plătit 800.000 de euro pentru transferul său de la Farul. Acum, potrivit transfermarkt.com, internaționalul român de tineret e evaluat la 1,8 milioane de euro.
În cazul în care îl va vinde pe Andrei Borza, Rapid vrea să îl cumpere pe Tiago Goncalves, de la Hermannstadt, informație dezvăluită în exclusivitate de FANATIK. Deocamdată, conducerea sibienilor nu este de acord cu oferta venită din Giulești.
„Am primit o ofertă de la Rapid pentru el, dar nu ne place suma. Da, 300.000 de euro. Cred că acel 3 este numai jumătate, trebuie să-l închidă (n.r. 800.000 de euro).
Asta a fost prima ofertă pe care am primit-o. Nu înseamnă că este finală. Borza pleacă sigur”, a declarat Claudiu Rotar, finanțatorul lui Hermannstadt, la Digi Sport
Tiago Goncalves (24 de ani) evoluează la Hermannstadt din vara lui 2024, când a semnat din postura de jucător liber după despărțirea de Belenenses. Fundașul stânga portughez a jucat în România 41 de meciuri și a reușit 4 goluri și 9 pase decisive.
Într-o intervenție la FANATIK SUPERLIGA, Giovanni Becali, agentul lui Borza, a dezvăluit că fundașul stânga este dorit și în Bundesliga. „Eu știu și din discuțiile care erau anterioare și când luam parte la ele, știu că Borza va fi transferat, are o clauză în contract și va fi transferat de un alt club, Rapidul urmând să primească o sumă de bani pentru el.
Am înțeles că sunt mai multe variante. Eu știam de Bundesliga, de o echipă din Bundesliga, dar nu știu mai departe!”, a declarat Giovanni Becali.