Superliga revine după pauza competițională. FCSB reia meciurile din campionatul intern cu un derby împotriva celor de la CFR Cluj. Campioana României are dubii în privința unui titular.
FCSB a reușit în ultima etapă din Superliga o victorie acasă cu UTA Arad (2-0 scor final). Campioana României l-a pierdut însă pe Mihai Lixandru, care s-a accidentat și a ratat astfel și participarea la acțiunea naționalei României din această lună, după ce fusese convocat în premieră.
Fotbalistul a suferit o entorsă. Despre starea sa de sănătate a vorbit chiar Mihai Stoica. Oficialul echipei bucureștene a precizat faptul că Lixandru se antrenează separat, iar prezența sa în meciul din Gruia este pusă sub semnul întrebării.
„Lixandru se pregăteşte separat. A făcut entorsă (n.r. – în meciul cu UTA), trebuia să fie la echipa naţională. Nu cred că poate să joace cu CFR Cluj”, a spus Mihai Stoica la primasport.ro.
Mihai Lixandru s-a impus în primul „11” al celor de la FCSB încă din sezonul trecut, când bucureștenii au cucerit titlul în Superliga. În noua stagiune, mijlocașul a devenit o prezență constantă pe teren, mai ales în meciurile tari ale echipei pregătite de Elias Charalambous.
După ce s-a accidentat și a ratat astfel și echipa națională, Lixandru are parte de o recompensă de la Gigi Becali: „Ăsta, Lixandru, acum că a pătimit, îi fac 15.000 de euro pe lună, că avea 10.000 de euro”, a spus patronul FCSB-ului recent la o conferință de presă.
Dacă accidentarea lui Lixandru nu era suficientă pentru FCSB, ei bine echipa a mai primit o veste dezamăgitoare. Conform informațiilor obținute de FANATIK, Malcom Edjouma s-a accidentat la antrenamente.
Mijlocașul francez a suferit o leziune pe mușchii adductori și va lipsi o perioadă de 2-3 săptămâni, ratând astfel meciurile cu CFR Cluj, Petrolul Ploiești și debutul din Europa League contra RFS.
FCSB joacă duminică seară în Gruia contra celor de la CFR Cluj. Partida va începe la ora 21:00 și va conta în cadrul etapei a 9-a din Superliga. Bucureștenii ocupă locul 10, cu 8 puncte, în timp ce echipa lui Dan Petrescu se află pe locul 4, cu 13 puncte.