News

Proprietarii lui Newcastle și Manchester City, denunțați pentru războiul sângeros din Yemen!

Un proces nou a fost intentat împotriva lui Mohammad Bin Salman și Mohammed Bin Zayed, prinții moștenitori din Arabia Saudită și Emiratele Arabe. Celor doi li s-au adus noi capete de acuzare pentru implicarea în războiul din Yemen.
05.11.2021 | 11:51
Proprietarii lui Newcastle si Manchester City denuntati pentru razboiul sangeros din Yemen
ADVERTISEMENT

Încă de la momentul tratativelor dintre Fondul de Investiții Publice din Arabia Saudită (PIF) și foștii proprietari ai lui Newcastle United a fost adus în discuție războiul din Yemen. Pentru că PIF îl are drept guvernator pe Yasir Al-Rumayyan. Dar însă în spatele acestui fond este Mohammed bin Salman, prințul moștenitor saudit.

Acesta este și vicepremier, ministru al apărării și este persoana care coordonează problemele politice, economice și de securitate ale regatului. Poziții din care, s-a relevat de-a lungul timpului, s-a făcut vinovat de încălcarea gravă a drepturilor omului, răpiri, tortură și crime. În războiul din Yemen, dar nu numai.

ADVERTISEMENT

Reacțiile nu au întârziat să apară. Chiar și antrenorul lui Liverpool, Jurgen Klopp, a afirmat că liga nu trebuia să avizeze tranzacția. Pentru că încalcă, la nivel de club, exact principiile pentru care a fost refuzat proiectul Superligii.

Și, pe de altă parte, se întreba retoric: ”Nu vreau să vorbesc prea mult despre asta, însă nu cred că există două păreri diferite față de problema drepturilor omului din Arabia Saudită. Nu există dubiu aici. De ce a fost permisă preluarea lui Newcastle în aceste condiții, nu pot să știu”.

ADVERTISEMENT

Tranzacția s-a făcut, pentru că, o eventuală intervenție trebuia să fie girată de către Guvernul britanic. Or, pentru moment, nu există, la nivel internațional, o poziție oficială incriminatoare la adresa lui Mohammed bin Salman.

Proces nou intentat de Guernica 37 International Justice Chambers

Acțiunile în justiție continuă însă. Tocmai a fost deschis un proces nou, care vizează cazul războiului din Yemen. Intentat de Guernica 37 International Justice Chambers. Este vorba despre o entitate specializată în litigii transnaționale vizând drepturile omului și normele penale internaționale.

ADVERTISEMENT

Toby Cadman, avocatul care se ocupă de speța Yemen, a declarat că 22 de oficiali politici și militari de rang înalt din Arabia Saudită și Emirate ar fi fost implicați în crime împotriva umanității. Și a cerut ca indivizii să fie arestați imediat dacă intră în Marea Britanie, un aliat politic apropiat al Riadului și Abu Dhabi.

Guernica 37 se concentrează pe trei evenimente:

  • un atac aerian din 2018 asupra unui autobuz școlar din nordul Yemenului, în care au fost uciși cel puțin 26 de copii
  • un bombardament aerian din 2016 împotriva participanților la funeralii găzduite de capitala Sanaa, soldat cu ucidere a 140 de persoane.
  • acțiunile de tortură și ucidere a civililor din Aden, oraș-port important din punct de vedere strategic din sudul Yemenului, de către mercenari columbieni sub comanda unei companii militare private americane contractate cu Emiratele Arabe Unite.
ADVERTISEMENT

Numele persoanelor vizate nu au fost făcute publice. Însă Calcio e Finanza scrie că între acestea se află și Mohammed bin Salman. Dar și, pe de altă parte, Mohammed Bin Zayed. Omologul său din Emiratele Arabe Unite, stat aliat.

Operațiune de curățare a imaginii

Poziția comunității internaționale în ceea ce privește ororile din Yemen sau uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi, în 2018, este una clară. Măsurile însă nu au apărut. Și nici nu este de mirare în condițiile în care Mohammed bin Salman și Mohammed Bin Zayed sunt oamenii cu cel mai greu cuvânt în OPEC+. Iar Marea Britanie, ca și celelalte superputeri mondiale, sunt dependente de petrol.

Mai mult, și atunci când țări occidentale au cerut investigații, Națiunile Unite au spus nu. Și a fost pentru prima dată în 15 ani când o rezoluție pe o speță cu o asemenea importanță a fost respinsă.

Se spune că, precum EAU la City sau Qatar la PSG, preluarea Newcastle United de către Fondul de Investiții Publice din Arabia Saudită nu este decât o operațiune de îmbunătățire a imaginii. Reușită sau nu, are mai puțină importanță. Cert este că, probabil, așa cum s-a întîmplat și în cazurile amintite, acest nou proces Yemen nu va schimba lucrurile. Și, probabil, lungă vreme, nici alte acțiuni similare.

ADVERTISEMENT