Alexander Zverev, numărul 4 ATP, caută prima finală la Roland Garros. Germanul îl va înfrunta în a doua semifinală pe norvegianul Casper Ruud, jucătorul aflat pe locul 7 ATP.
Jucătorul de tenis a avut de dus o luptă pe două fronturi în ultima perioadă. Pe lângă faptul că germanul a avut de tras serios pentru a se califica în semifinalele de la Roland Garros, Zverev a fost nevoit să ducă o luptă indirectă și în Tribunalul din Berlin.
Fosta sa parteneră de viață, Brenda Patea, model cu origini românești și mama copilului său, l-ar fi acuzat pe german pentru violență domestică asupra sa.
Totul a început în luna Octombrie a anului 2023, când Zverev a primit o sancțiune și a fost amendat cu suma de 450.000 de euro pentru un presupus abuz fizic asupra fostei sale iubite în anul 2020.
Campionul de la Roma a negat acuzațiile și totul s-a transformat într-un proces public, care a început pe data de 31 mai, chiar în timpul turneului de la Paris. Într-un final, cele două părți au ajuns la un numitor comun pentru a pune capăt procedurilor.
„S-a ajuns la o înțelegere între pârât și reclamantă. Totuși, această înțelegere nu face parte din acest proces, iar instanța nu face parte din această înțelegere”, a transmis Tribunalul din Berlin.
Avocații germanului au motivat decizia lui Zverev de a ajunge la o înțelegere cu fosta sa parteneră de viată. Aceștia au declarat că numărul 4 ATP a vrut să scurteze cât mai repede procedurile pentru a se concentra 100% pe turneul de la Roland Garros.
Ei au mai adăugat că rezilierea nu constituie o constatare a vinovăției sau o recunoaștere a vinovăției și că ordinul de sancționare emis în octombrie este, prin urmare, nefondat.
„Decizia nu este un verdict și nu este o una privind vinovăția sau nevinovăția. Un factor decisiv pentru decizia instanței a fost faptul că martora și-a exprimat dorința de a pune capăt procesului. Acuzatul a fost de acord cu încheierea procesului”, a explicat și instanța.
Aceștia au mai declarat că Alexander Zverev trebuie să plătească 200.000 de euro, 150.000 de euro urmând să ajungă la trezoreria statului german, iar restul la organizații non-profit.