Procesul lui Dumitru Buzatu va fi reluat de la zero, potrivit deciziei magistraților de la Curtea de Apel Iași. Care este motivul din spatele acestei hotărâri? Reluarea judecării în faza camerei preliminare a unor excepții ridicate de Dumitru Buzatu a fost decisă de magistrați, marți, 17 septembrie.
În soluția publicată pe portalul instanței se precizează că un judecător din complet s-a îmbolnăvit. Având în vedere că magistratul respectiv se află în concediu medical, sentința nu poate fi pronunțată de un alt judecător, deoarece nu ar fi respectată procedura.
Urmează să fie numit un alt judecător, ceea ce înseamnă că dezbaterile vor fi reluate. Înainte să fie anunțată această decizie, instanța amânase luarea unei hotărâri în acest sens.
„Unul dintre membrii completului de judecată se află în concediu medical pentru o perioadă lungă de timp, fiind imposibilă reunirea completului pentru deliberare.
(…) Apreciind că se impune reluarea dezbaterilor pentru respectarea principiului continuității completului de judecată, în temeiul art. 395 alin. 1 din Codul de procedură penală, repune cauza pe rol”, se arată în decizie.
Amintim că Dumitru Buzatu, fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui, este cercetat într-un dosar de mită. Anul trecut, Buzatu ar fi primit 1,2 milioane de lei de la un afacerist.
Banii au fost găsiți în portbagajul mașinii baronului PSD. El ar fi urmat să ajute o firmă de construcții să obțină un contract. În septembrie 2023, Dumitru Buzatu a fost arestat preventiv.
Câteva luni mai târziu, pe 15 aprilie 2024, Tribunalul Vaslui a hotărât să fie arestat la domiciliu. Ulterior, la finalul lunii iunie 2024, fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui a fost plasat sub control judiciar.
Totodată, în vara acestui an, Dumitru Buzatu a reușit să-și recupereze pensia specială, deși este judecat în dosarul de mită. Tribunalul București a anulat suspendarea distribuirii pensiei.