News

Încadrarea în cazul exploziei de la Arad, schimbată: asasinatul a fost premeditat. Au apărut noi imagini cu deflagraţia. Video

Procurorii au schimbat încadrarea în cazul exploziei de la Arad. Asasinatul a fost unul premeditat. De asemenea, au apărut și noi imagini cu mașina în flăcări.
31.05.2021 | 13:09
Incadrarea in cazul exploziei de la Arad schimbata asasinatul a fost premeditat Au aparut noi imagini cu deflagratia Video
Noi ipoteze în cazul asasinatului de la Arad. De ce ar fi fost ucis, de fapt, omul de afaceri Sursa foto: Aradon
ADVERTISEMENT

Cercetările se efectuează sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat cu premeditare. Până acum, încadrarea era aceea de omor.

În această dimineață, ministrul de Interne Lucian Bode a venit cu precizări în acest caz. El a asigurat că cercetările sunt efectuate de cei mai buni specialiști, iar ancheta a fost preluată de Parchetul General. 

ADVERTISEMENT

Procurorii au schimbat încadrarea în cazul exploziei de la Arad. Asasinatul a fost premeditat

La scurt timp, procurorii au transmis că încadrarea juridică a fost schimbată: „cercetările se efectuează sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat cu premeditare, în urma exploziei decedând o persoană de sex masculin.

„În cursul zilei de ieri, a fost finalizată cercetarea la fața locului. Procurorul de caz a dispus realizarea mai multor lucrări criminalistice (expertize și constatări) din multiple specialități, raportat la natura complexă a aspectelor care sunt investigate,” au mai transmis aceștia, printr-un comunicat.

ADVERTISEMENT

„În cauză au fost audiate mai multe persoane,  în continuare fiind efectuate activități de urmărire penală în ritm continuu și susținut,” 

Sâmbătă dimineața, 29 mai, mașina unui om de afaceri din Arad a explodat în parcarea unui supermarket. Șoferul, Ioan Crișian, în vârstă de 66 de ani a murit carbonizat.

ADVERTISEMENT

Ce s-a întâmplat în dimineața zilei de 29 mai

La ora 06:45, afaceristul din Arad a lăsat mașina în parcarea supermarketului și a mers la o cafenea, unde s-a întâlnit cu cinci prieteni. A stat acolo aproximativ 10 minute.

La 06:56, Ioan Crișan s-a urcat din nou în mașină. Automobilul a explodat înainte ca acesta să părăsească parcarea. Două minute mai târziu s-a dat alarma la 112.

ADVERTISEMENT

Între timp, un șofer a coborât din mașină și a încercat să-l ajute pe bărbat. Omul a încercat să stigă flăcările cu stingătorul din mașină, dar nu a reușit.

Pompierii au ajuns la fața locului la ora 07:04. Aceștia au reușit să stingă încendiul în aproximativ 20 de minute. Bărbatul de la volan era carbonizat.

Specialiștii de la SRI au precizat că este exclusă varianta unui atac terorist. Ipoteza care s-a conturat este aceea a unui asasinat la comandă, cu o bombă plasată sub scaunul șoferului, care a fost deturnată de la distanță.

Noi imagini cu mașina în flăcări


La Arad circulă două ipoteze cu privire la motivul pentru care omul de afaceri ar fi fost asasinat în acest fel. Prima dintre ele are legătură cu afacerile acestuia. Bărbatul este deținătorul singurei ferme de somon african din țară, iar demararea afacerii i-ar fi adus datorii însemnate, pe care ar fi fost presat să le achite.

A doua ipoteză este legată de o captură impresionantă de țigări de contrabandă. Oamenii legii au confiscat 600 de baxuri și se presupune că cel care le-ar fi dat pontul ar fi fost chiar Ioan Crișan. Mai mult, se pare că TIR-ul în care au fost găsite ar fi fost garat în curtea unei societăți comerciale care ar fi aparținut victimei.

ADVERTISEMENT