EXCLUSIV. “M-a CONDAMNAT procurorul înaintea judecătorului!”

Silviu Ghering   
în Stiri sportive
13/10/2015, 16:30
EXCLUSIV. “M-a CONDAMNAT procurorul înaintea judecătorului!”

La finalul lunii iunie, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie de la Serviciul Teritorial Timişoara au început urmărirea penală faţă de Gheorghe Chivorchian, secretar general al Federaţiei Române de Fotbal, acesta fiind acuzat de complicitate la abuz în serviciu.

În urma acestui fapt, Chivorchian s-a autosuspendat din funcţie şi Comitetul Executiv al FRF l-a numit, la recomandarea preşedintelui Răzvan Burleanu, pe Radu Vişan în locul său. În noua sa ipostază, de cercetat penal, Gheorghe Chivorchian a acceptat să vorbească în premieră despre acuzele care i se aduc, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru FANATIK.RO

Domnule Chivorchian, de ce sînteţi cercetat penal de DNA? Ce bani vi se impută?

– Acuzaţia oficială este de complicitate la abuz în serviciu, care ar fi dus la un prejudiciu de un milion de euro, din care mie mi se impută aproape zece milioane de lei. Adică peste două milioane de euro! Ruptura logică e clară din start.

„Nu există nici un prejudiciu, nici o reclamaţie, nici un păgubit”

Pe cine aţi prejudiciat? Clubul Poli Timişoara? Statul?

– Păi tocmai aici e problema. Nu există nici un prejudiciu, nici o reclamaţie, nici un păgubit. După şapte ani de la faptele incriminate, era anul 2008, Procuratura s-a autosesizat că ar fi fost nu ştiu ce nereguli în protocolul de colaborare prin care Consiliul Judeţean finanţa clubul de fotbal Politehnica Timişoara cu un milion de euro. Protocol semnat de preşedintele Consiliului Judeţean din 2008, Constantin Ostaficiuc, şi de patronul clubului, Marian Iancu. Şi aprobat pe 3 aprilie 2008, după ce trecuse prin comisiile abilitate ale Consiliului Judeţean, care şi-au dat avizul. Apoi s-a votat în plenul Consliului Judeţean, s-a aprobat şi s-a publicat în Monitorul Oficial al judeţului Timiş, s-a comunicat serviciului Buget-Venituri, serviciului Financiar-Contabilitate din cadrul Consiliului Judeţean şi, bineînţeles, clubului Poli Timişoara. Prefectul judeţului nu-l atacă în contencios administrativ şi protocolul îşi produce efectul. Unde este abuzul? Unde este complicitatea mea la abuz în serviciu? Cum am intervenit eu în elaborarea şi aprobarea acestui protocol?

„Toate organele de control judeţene au validat corectitudinea actelor”

Ce prevedea acel protocol?

– Consiliul Judeţean Timiş se obliga să aloce suma de un milion de euro pentru anul 2008, în două tranşe de cîte 500 de mii, în mai şi decembrie 2008, pentru susţinerea exclusivă a echipei de fotbal Politehnica Timişoara şi asigurarea condiţiilor de accedere şi participare în competiţiile UEFA. Ceea ce s-a şi întîmplat.

Ce obligaţii avea clubul, cum trebuia să folosească banii, acolo aţi fost acuzat că aţi încălcat legea…

– Poli Timişoara trebuia, aşa cum scrie negru pe alb în protocol, unu: să folosească suma alocată în mod exclusiv pentru acoperirea cheltuielilor echipei de fotbal, fără restricţii, deci salarii, prime, transferuri, orice. Doi: să organizeze şi să desfăşoare meciurile din competiţiile interne şi UEFA, în calitate de echipă gazdă, pe stadionul „Dan Păltinişan”. Trei: să asigure inscripţionarea vizibilă, pe faţa tricoului de joc, a stemei judeţului Timiş. Toate cele trei obligaţii au fost respectate. Iar în luna decembrie 2008 am înaintat spre ştiinţa Consiliului Judeţean tabele nominale în care sînt justificate cheltuielile efectuate pentru premierea jucătorilor şi a staff-ului, cu nume, prenume, sumele acordate. Totul numai premiere, fără salarii sau altceva. Documentele respective au fost verificate şi validate de auditul Consiliului Judeţean, iar Curtea de Conturi a judeţului Timiş a constatat legalitatea cheltuielilor efectuate în baza protocolului, nefiind nici vorbă de cheltuieli fictive aşa cum am fost acuzat. Ca să nu mai spun că banii de la Consiliul Judeţean au venit în contul clubului prin bancă şi tot prin bancă au plecat în conturile jucătorilor şi a membrilor staff-ului, menţionaţi în tabelele înaintate. Totul cu acte bancare ce pot fi verificate oricînd. Fără să pună nimeni mîna pe bani. Repet, unde este complicitatea mea la abuz în serviciu?

„Mi-a fost refuzat accesul la dosar, contrar prevederilor Codului Penal!”

Şi atunci, de unde a pornit acţiunea Procuraturii? S-a autosesizat după opt ani sau v-a reclamat cineva?

– Ca să răspund la asta ar trebui să am acces la dosar. Am făcut cerere prin avocat să am acces la dosar şi nu mi-a fost aprobată. Fără nici o motivaţie. N-am primit nici un răspuns. Punct. Am, de asemenea, cerere înregistrată tot prin avocat, să pot desemna şi eu un expert financiar- contabil, tot fără nici un răspuns. O fi specialistul lor bun, dar este al lor, al DNA-ului, dar am şi eu dreptul împreună cu ceilalţi colegi din club la opinie neutră. Aşa cum prevede Codul Penal, procurorul este obligat să administreze probe în defavoarea, dar şi în favoarea inculpatului. După cum este prezentat dosarul de către organele de cercetare, cu lacune şi erori, Instanţa n-are cum să analizeze speţa pe fondul cauzei deoarece lipseşte întreaga apărare cu probele ei. Eu am încredere în instituţiile statului că vor îndrepta aceste erori şi omisiuni, respectînd astfel drepturile cetăţeneşti fundamentale consacrate de articolul 6 din CEDO. Să întoarcă dosarul şi să mă lase şi pe mine să administrez probe în apărarea mea. Cu aceste probe sînt convins că dosarul nici n-ar ajunge în Instanţă. Nu am făcut nimic ilegal, totul este foarte clar în acte. Nenorocirea mea este că, oricum se va termina procesul, numele Chivorchian a fost tîrît în mocirlă şi nu cred că meritam asta după o viaţă dedicată fotbalului.

 

„Procurorul de caz nu mi-a permis să văd dosarul şi nici să aduc un expert financiar-contabil care să studieze actele care ar fi la baza acuzării mele, în contradicţie totală cu prevedire Codului Penal, ale Curţii Europene de Justiţie şi CEDO” (Gheorghe Chivorchian)

 

9.980.000 de lei este suma imputată lui Gheorghe Chivorchian, pentru care a fost pus sechestru pe toate proprietăţile acestuia 

Închide ×