News

Produse alimentare retrase de urgență de pe piață. ANSVSA le-a depistat în toate magazinele Kaufland din țară

Aceste alimente au fost retrase de la raft de magazinele Kaufland din toată țara. ANSVSA a transmis că sunt infectate cu o bacterie periculoasă
07.10.2024 | 19:11
Produse alimentare retrase de urgenta de pe piata ANSVSA lea depistat in toate magazinele Kaufland din tara
Magazinele Kaufland sunt obligate să retragă aceste două produse în urma contaminării cu o bacterie periculoasă. Despre ce este vorba. Sursa foto: Hepta.ro
ADVERTISEMENT

Este alertă în magazinele Kaufland din toată țara după ce inspectorii sanitari au decis că două produse alimentare nu pot fi consumate. Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a lansat și o avertizare privind siguranța alimentară.

Produse alimentare retrase din magazinele Kaufland

ANSVSA a informat publicul despre retragerea din magazinele Kaufland a două produse alimentare. Este vorba despre un tip de somon și un produs pe bază de creveți gătiți, ambele fiind retrase din cauza detectării bacteriei Listeria monocytogenes, o bacterie periculoasă pentru sănătate, conform informațiilor publicate de Realitatea de București.

ADVERTISEMENT

Potrivit ANSVSA, produsele în cauză sunt furnizate de firma NORVEN SRL, cu sediul în București, și au fost distribuite în rețeaua de supermarketuri Kaufland din toată țara.  Conform sursei citate, produsele retrase includ:

– NORVEN Somon de Atlantic, 120 g, lotul L097102, cu data de expirare 18 octombrie 2024
– NORVEN Creveți gătiți în ulei condimentat, 100 g, lotul L0971012, cu data de expirare 13 octombrie 2024

ADVERTISEMENT

Motivul retragerii este prezența bacteriei Listeria monocytogenes, identificată în cantități de 25 g, care poate provoca infecții grave, mai ales la persoane cu risc, cum ar fi femeile însărcinate, vârstnicii și cei cu imunitatea scăzută.

ADVERTISEMENT

ANSVSA sfătuiește clienții care au cumpărat aceste produse să nu le consume și să le returneze magazinelor Kaufland, unde își vor putea recupera suma plătită, fără a fi necesar bonul fiscal.

ADVERTISEMENT

Ce este bacteria cu care sunt contaminate produsele

Produsele sunt disponibile în magazinele Kaufland din toată țara, astfel că alerta se aplică la nivel național. Listeria monocytogenes poate provoca listerioza, o infecție severă manifestată prin febră, dureri musculare, greață și diaree.

De asemenea, dacă este vorba de cazuri mai grave, infecția poate evolua în meningită sau septicemie. ANSVSA recomandă tuturor celor care au consumat aceste produse și prezintă simptome să se adreseze de urgență unui medic.

ADVERTISEMENT

Această alertă alimentară va rămâne valabilă până la data de 18 octombrie 2024, data de expirare a loturilor afectate. În cazul în care consumatorii doresc informații suplimentare, consumatorii pot accesa site-ul ANSVSA sau pot contacta direct magazinele Kaufland.