Conform lui Paul Anghel, director general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), românii ar trebui să fie extrem de atenți atunci când văd comercianţi online care nu au sediul în Uniunea Europeană. Asta, pentru că deseori produsele nu respectă normele de siguranță pentru comercializarea în UE.
”Atenţie la comercianţii şi pieţele online care nu au sediul în Uniunea Europeană! Unele produse comercializate de către aceşti comercianţi nu respectă normele de siguranţă pentru comercializarea în Uniunea Europeană.
În plus, capacitatea autorităţilor europene de a interveni în protejarea intereselor consumatorilor este limitată, astfel încât nu puteţi fi siguri că veţi beneficia de drepturile prezentate mai sus, inclusiv dreptul de retur sau garanţie”, a scris Paul Anghel pe Facebook.
Într-o altă postare, Paul Anghel a reamintit care sunt regulile privind garanțiile, mai ales în perioada reducerilor. ”Regulile privind garanţiile se aplică indiferent de modul în care sunt achiziţionate bunurile şi de preţul acestora, online, din magazinul clasic, la preţ redus sau la preţ întreg”, a scris Anghel.
Astfel, conform OUG 140/2021, lege care reglementează garanțiile bunurilor, oamenii trebuie să știe că există garanția legală de conformitate, dar și garanția comercială, care poate exista pentru un singur bun. Garanția legală se aplică pentru orice bun, cu puține excepții, fiind o responsabilitate a vânzătorului, în temeiul legii.
Garanția legală ar fi de doi ani, dar există excepții, în cazul bunurilor de tip televizor, aspirator spart, telefon mobil, pentru că atunci garanția legală poate fi de 5 ani. În cazul produselor de ocazie, poate fi convenit ca garanția să fie de doar 1 an. Garanția comercială este oferită suplimentar, între 5 și 10 ani pentru anumite electrocasnice sau componente ale acestora.
”Este ceva în plus faţă de garanţia legală şi nu aduce atingere acesteia. O poate oferi atât producătorul, cât şi vânzătorul. Garanţia comercială poate îmbracă orice formă: o durata de timp mai mare, rambursarea direct a sumei plătite în cazul apariţiei unui defect etc. Dar nu poate înlocui şi nu anulează garanţia legală”, mai arată Anghel.
Așadar, românii au dreptul legal, dacă bunul se strică sau nu respectă specificațiile, să beneficieze de ”repararea, înlocuirea, restituirea contravalorii sau reducerea corespunzătoare a preţului în cazul în care produsul este defect sau nu respectă specificaţiile”. De obicei vânzătorul are dreptul să opteze pentru reparare, pentru că e varianta mai ieftină.
”Repararea produsului sau înlocuirea acestuia se face în termen de 15 zile calendaristice din momentul în care aţi informat vânzătorul asupra problemei. Vânzătorul trebuie să preia bunul înlocuit pe cheltuiala proprie”, mai arată șeful ANPC. Există, desigur, situația în care cumpărătorul își va primi banii înapoi.
Aici sunt reamintite situațiile în care vânzătorul a refuzat să repare sau să înlocuiască bunul, sau a reparat bunul, dar acesta este în continuare stricat. Paul Anghel insistă asupra faptului că responsabilitatea este mereu doar a vânzătorului, nu a service-ului, care nu poate fi tras la răspundere pentru nimic.