Produsul pe care nu ar mai trebui să îl cumperi. Chiar dacă are gust bun, este nociv pentru organism. Consumul său regulat a fost asociat cu hipertensiunea arterială.
Alimentația echilibrată este esențială pentru un organism sănătos. În prezent, pe rafturile supermarketurilor găsim o mulțime de produse, care mai de care mai interesante și mai gustoase. Însă, contrar aparențelor, nu toate sunt benefice organismului.
Un produs pe care românii îl cumpără frecvent este asociat cu hipertensiunea arterială. Studiile au arătat că un consum de 17 grame din acest produs pe zi poate crește riscul de hipertensiune arterială. Românii sunt și ei destul de expuși, având în vedere că acest aliment aproape că nu lipsește de pe masa lor.
Menținerea unei diete sănătoase înseamnă nu doar să alegem ce mâncăm, ci și să evităm anumite alimente. Potrivit specialiștilor, produsele cu un conținut ridicat de sare pot fi dăunătoare, mai ales dacă sunt consumate zilnic. În capul listei se află carnea procesată.
O dietă bogată în sare poate crește considerabil riscul de tensiune arterială ridicată. Chiar dacă nu apar simptome vizibile, netratată, hipertensiunea poate duce la boli de inimă, insuficiență renală, accident vascular cerebral și chiar insuficiență cardiacă.
Produsele pe bază de carne procesată sunt modificate pentru a avea un termen de valabilitate mai lung, fie prin afumare, conservare sau prin adăugarea de sare. Printre ele se numără baconul, crenvurștii, carnea la conservă, salamul și șunca ambalată.
Pentru mulți, carnea procesată poate părea o alegere practică pentru mese rapide, mai ales când dacă nu au timp sau chef de gătit. Totuși, este recomandat ca astfel de alimente să se consume cu moderație pentru a evita hipertensiunea provocată de excesul de sare.
Carnea este o parte importantă din alimentația noastră, deoarece oferă organismului proteine, fier și vitamine din complexul B. Pentru a profita din plin de beneficiile sale, tipul de carne consumat contează foarte mult. În funcție de alegerea făcută, carnea poate avea efecte foarte diferite asupra sănătății.