România este țara care exportă cea mai mare cantitate a unui produs în Uniunea Europeană, și anume cereale. Ce arată datele transmise de Comisia Europeană cu privire la primele luni ale sezonului agricol?
De la începutul lunii iulie și până la 8 septembrie 2024, țara noastră s-a clasat pe primul loc la exportul de grâu moale din Uniunea Europeană, arată Reuters, citat de Agerpres. Vorbim de o cantitate de 1,72 milioane de tone, mult mai mare față de următorii exportatori.
România a fost urmată de Lituania (620.000 de tone), Bulgaria (550.000 de tone), Germania (500.000 de tone), respectiv Franța (500.000 de tone). Țara noastră ocupă primul loc și la exportul de orz și porumb.
În primele două luni ale sezonului 2024-2025, statul român a exportat 824.640 de tone de orz și 104.169 de tone de porumb. În total, UE a exportat 1,321 milioane de tone de orz. S-a punctat o scădere cu 34 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut.
În ceea ce privește cantitatea de porumb exportată de UE, vorbim de 184.023 de tone de porumb. Și aici a fost punctată o scădere cu 20 la sută față de sezonul anterior. De asemenea, în primele luni ale sezonului agricol, UE a exportat 4,82 milioane de tone de grâu moale.
S-a înregistrat o scădere cu 23 la sută comparând cu sezonul trecut, când erau exportate 6,25 milioane de tone de grâu moale. Însă, Comisia Europeană menționează că datele nu sunt complete.
În cazul importurilor de grâu moale, situația nu s-a schimbat, rămânând la 1,373 milioane de tone. Importurile de porumb au crescut până la 3,848 milioane de tone, cu 20 la sută. În intervalul 1 iulie-8 septembrie, Ucraina a fost cel mai mare furnizor de grâu și porumb.
Spania este cel mai mare importator de grâu dintre țările membre ale UE, la debutul sezonului agricol, cu 810.000 de tone. Cel mai mare importator de porumb rămâne tot Spania, cu 1,28 milioane de tone.
Este important de menționat că datele de export sunt incomplete în cazul Franței, de la începutul anului calendaristic 2024, precizează Comisia Europeană. Nici în privința Bulgariei și Irlandei nu există date complete de la începutul anului agricol 2023-2024.