Fotbal international

Profesioniștii! Ciprian Deac, seară magică în Europa League! Notele după ȚSKA Sofia – CFR Cluj 0-2

22.10.2020 | 21:47
Profesionistii Ciprian Deac seara magica in Europa League Notele dupa TSKA Sofia  CFR Cluj 02
ADVERTISEMENT

CFR Cluj a câștigat cu 2-0 meciul împotriva celor de la ȚSKA Sofia, din prima etapă a grupelor din Europa League. Ardelenii au jucat “ceas” și au marcat din două faze fixe prin Rondon și Ciprian Deac. 

În primele minute, bulgarii au fost mai activi. CFR Cluj s-a încălzit mai greu, dar a intrat în meci după minutul 15 când a și ponderat entuziasmul gazdelor, mânate în atac de cei 13.000 de fani din tribune. Ambele formații au avut ocazii în prima parte, însă la cabine s-a intrat cu scor alb.

ADVERTISEMENT

În a doua repriză, CFR Cluj a arătat ca un asasin cu sânge rece, iar bulgarii au primit lovitură după lovitură. Rondon a înscris primul după o centrare foarte bună a lui Ciprian Deac. Elevii lui Dan Petrescu au făcut apoi încă o demonstrație de conservare a rezultatului. Dar au reușit și mai mult decât atât.

Ciprian Deac, seară magică în Europa League! A fost cel mai bun jucător al celor de la CFR Cluj

Debeljuh a scos o lovitură de la 11 metri în minutul 72, transformată de Ciprian Deac. CFR Cluj și-a făcut un final de meci liniștit și la Sofia a arătat ca o echipă mare, care știe să joace astfel de meciuri europene.

ADVERTISEMENT

Ciprian Deac a fost cel mai bun jucător de pe teren. Fotbalistul CFR-ului a făcut un efort uriaș în acest meci, încununat cu un gol și o pasă decisivă. Însă, CFR Cluj a arătat perfect, ca o echipă de profesioniști, statistica fiind grăitoare în acest sens. ȚSKA Sofia n-a avut niciun șut pe poartă în partea secundă.

Notele după ȚSKA Sofia – CFR Cluj 0-2: 

Cristi Bălgrădean 7 În prima parte a avut câteva intervenții salutare, însă a ezitat la o fază care putea să o coste pe CFR. În partea secundă nu a avut treabă.

ADVERTISEMENT

Mateo Susic 7 Din păcate, eurogolul său a fost anulat pentru un fault în atac. Depășit în prima parte de câteva ori, dar și-a revenit și a avut o prestație solidă.

Andrei Burcă 7 În primele 45 de minute a avut câteva ezitări, din fericire tabela a rămas intactă. În a doua parte nu a avut probleme în defensivă.

ADVERTISEMENT

Paulo Vinicius 8 Redutabil la fazele fixe și în Europa League. Le-a creat probleme bulgarilor în atac. Foarte bun pe fază defensivă.

Mario Camora 7 A crescut în randament odată cu trecerea timpului. A blocat foarte bine flancul drept al bulgarilor.

Alexandru Păun 7 A avut prima șansă importantă pentru CFR Cluj, în minutul 18. Unul dintre cei mai activi jucători de la ardeleni, chiar dacă spre finalul meciului s-a mai stins. A fost schimbat în minutul 83.

Ovidiu Hoban 6 Nu prea s-a prea văzut în jocul CFR-ului. Cum ne-a obișnuit, rolul său a fost pur defensiv. Și-a făcut treaba bine, chiar dacă nu a avut nicio strălucire în joc.

Damjan Djokovic 7 Palid în prima parte. A avut un șut periculos, blocat de fundașii adverși. În partea secundă a fost mai activ

Ciprian Deac 9 Ca de obicei, a făcut risipă de efort. A alergat mult, a fost activ, a fost prezent în joc. Partea secundă a început-o perfect, cu pasă de gol pentru Rondon. A transformat apoi penalty-ul care a stabilit scorul final. A fost din nou cel mai bun jucător al echipei, cu gol și pasă de gol. A ieșit după 78 de minute.

Gabriel Debeljuh  8A atins de puține ori mingea în prima parte, dar a alergat mult, a ajutat defensiva. Eforturile sale s-au dovedit utile și a scos un penalty în minutul 72, care a stabilit scorul final.

Mario Rondon 8 O primă parte în care s-a zbătut destul de mult, însă a fost bine blocat de defensiva bulgară. A marcat în minutul 53 după centrarea lui Deac.

Au intrat pe parcurs:

Alex Chipciu (min. 78): A luat un cartonaș galben. Nu a avut timp prea mult să se remarce.

Michael Perreira (min. 83), Nicolae Carnat (min. 87) și Jakub Vojtus (min. 87) au evoluat prea puțin și nu au apucat să se remarce.


 

ADVERTISEMENT