News

Profesoară din Brașov, batjocorită de o elevă, în fața clasei: „Hai la cimitir!” VIDEO

29.09.2019 | 11:35
Profesoara din Brasov batjocorita de o eleva in fata clasei Hai la cimitir VIDEO

Scandal monstru într-un liceu din județul Brașov, după ce o elevă și-a batjocorit profesoara chiar în timpul orelor de curs. În filmulețul postat ulterior chiar de tânără pe rețelele de socializare, se poate observa cum aceasta se plimbă nestingherită prin clasă și își jignește, pur și simplu, profesoara, fredonându-i versuri dintr-o manea, chiar sub privirile celorlalți elevi.

Poliția a demarat cercetările în acest caz

Scenele revoltătoare s-au petrecut la Colegiul Tehnic „Victor Jinga” din Săcele și au devenit în scurt timp virale, stârnind reacții contradictorii din partea internauților. „Hai la cimitir, hai la cimitir”, poate fi auzită fata rostindu-i, printre altele, cadrului didactic, în timp ce aceasta pare neputincioasă în fața unei astfel de situații. După ce încearcă, fără succes, să o potolească pe tânără, profesoara se plimbă prin fața clasei, iar tânăra își continuă liniștită „recitalul”, în râsetele colegilor săi. De îndată ce imaginile au ajuns în mediul online, autoritățile au anunțat demararea unei anchete pentru a afla cine este eleva, dar și împrejurările în care s-a produs incidentul.

În urma apariției în mediul online, pe o rețea de socializare, a unei înregistrări video în care o elevă dă dovadă de un comportament neadecvat în timpul orelor de curs, politiștii din cadrul I.P.J. Brasov – Poliția Municipiului Săcele, s-au sesizat din oficiu și efectuează cercetări pentru a stabili persoana/persoanele implicate și împrejurările în care a avut loc evenimentul”, a declarat Alina Ivan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov.

Versurile sunt dintr-o manea cu peste 600.000 de vizualizări

Versurile sunt din cântecul „Fă-ți programare la cimitir”, interpretat de “George de la Liceul 5”. Lansată în urmă cu doar două săptămâni, maneaua a făcut furori în rândul tinerilor, înregistrând peste 600.000 de vizualizări pe Youtube.

Deși elevii s-au amuzat copios, întâmplarea n-a fost tocmai pe placul oamenilor legii, care anunță că vor dispune măsurile legale ce se impun. Pentru isprava sa, cel mai probabil tânăra se va alege și cu nota scăzută la purtare.

Tags: