O femeie din Alba-Iulia a fost găsită decedată, marți dimineață, pe terasa exterioară a unui hotel. Potrivit oamenilor legii, victima s-a cazat la acel hotel, cu toate că avea domiciliul în oraș, și ar fi cerut în mod expres o cameră la ultimul etaj.
Cadavrul femeii a fost găsit în data de 30 noiembrie, în jurul orei 07:45. Poliția a fost sesizată, prin 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul 10 al unui hotel din oraș.
Sosiți la locul tragicului incident, oamenii legii au început cercetările în ceea ce privește acest caz șocant petrecut acum câteva ore.
“Din primele cercetări efectuate de poliţiştii deplasaţi la faţa locului, a rezultat că o femeie de 53 de ani, din Alba Iulia, cazată la hotel, ar fi căzut de la etajul 10, pe terasa din partea nordică a hotelului. În urma leziunilor suferite, aceasta şi-a pierdut viaţa”, au declarat reprezentanții Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba.
Oamenii legii au precizat că femeia, al cărei cadavru a fost descoperit cu câteva ore în urmă, era cadru didactic la Liceul din Teiuș. Mama acesteia ar fi suferit un atac vascular cerebral, astfel că femeia și-ar fi luat concediu fără plată de la începutul anului, pentru a o îngriji. Victima ar fi fost necăsătorită.
Reprezentantul hotelului unde s-a cazat femeia cu o zi înainte de tragedie spune că aceasta a venit în jurul orei 14:00, a achitat cu cardul și a solicitat o cameră în regim single, pentru o noapte, care să fie situată la ultimul etaj. Acesta susţine că nu i s-a părut nimic suspect recepţionerului, deoarece vin mulţi turişti care doresc o cameră la etajul 10, pentru a putea face poze cu Cetatea Alba Carolina de la înălțime. Femeia a mai fost cazată la acest hotel şi în urmă cu doi ani, a adăugat reprezentantul unității hoteliere.
Trupul neînsuflețit al profesoarei a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea, cu exactitate, a cauzei decesului.
Cazul femeii despre care se crede că s-ar fi omorât aruncându-se de la etaj nu este singular. De-a lungul anului, au tot fost astfel de tragedii. În luna aprilie, de exemplu, un caz asemănător a avut loc în Capitală, unde un bărbat în vârstă de 66 de ani a decis să-și pună capăt zilelor, aruncându-se de la etajul 8 al blocului în care locuia. În pofida eforturilor medicilor de a-l salva, bărbatul a decedat.
Motivele pentru care o persoană alege să își încheie socotelile cu viața pot fi nenumărate, iar pandemia doar a adâncit această problemă, făcându-i pe oameni din ce în ce mai stresați și mai predispuși la gesturi necugetate. Drept dovadă, un bărbat din județul Argeș, infectat cu COVID-19, a încercat să se sinucidă acum câteva săptămâni, în timp ce era spitalizat. Pacientul în vârstă de 62 de ani era dependent de oxigen și ar fi sărit de la etajul 1 al instituției spitalicești.
Oamenii care se gândesc să își curme viața au nevoie, în mod cert, de ajutor. Fie că vorbim de ajutor de specialitate, fie că vorbim de sprijin din partea familiei sau prietenilor, aceste persoane care sunt vulnerabile din punct de vedere psihic trebuie să știe că nu sunt singure.
Ministerul Sănătății pune la dispoziția oamenilor care au nevoie de ajutor un număr de telefon, disponibil de luni până sâmbătă, în intervalul orar 12:00 – 20:00. Numărul de telefon este următorul: 021.9081.
De asemenea, tot mai multe organizații oferă consiliere gratuită celor care au nevoie de acest lucru. Câteva exemple sunt următoarele:
În plus, reprezentanții Asociației Române de Prevenție a Suicidului recomandă oricărei persoane care sesizează o tentativă de suicid să sune la 112.