Profesor universitar din Iaşi, mort după ce a aşteptat 6 ore să primească îngrijiri

Ionuţ Cataramă   
în Hotnews
10/03/2015, 20:11
Profesor universitar din Iaşi, mort după ce a aşteptat 6 ore să primească îngrijiri

Direcţia de Sănătate Publică Iaşi face o anchetă în cazul morţii profesorului universitar Tiberiu Brăilean, care ar fi aşteptat şase ore pentru a primi îngrijiri la Spitalul “Parhon”. Potrivit corespondentului Mediafax, cadrul didactic a ajuns la unitatea medicală cu insuficienţă respiratorie, fiind apoi transferat la “Sf. Spiridon”, unde a murit după patru zile

Reprezentanţii DSP Iaşi au cerut conducerii Spitalului “Parhon” toate actele cu privire la internarea profesorului universitar Tiberiu Brăilean, în vârstă de 55 de ani, care a murit, duminică, în urma unui stop cardio-respirator.

Vrei să citești acasă, în siguranță, TAIFASURI, revista ta preferată? Abonează te ACUM doar la oficiile Poștei Române! Surprize + CD urile preferate doar pentru ABONAŢII TAIFASURI

“Noi am cerut deja de săptămâna trecută, când încă profesorul era internat în ATI la Spitalul «Sfântul Spiridon», toate actele medicale de la «Parhon» referitoare la caz. Le vom completa şi cu cele de la «Sfântul Spiridon» şi-i voi invita pe colegi la o discuţie administrativă şi medicală, pentru că există nişte protocoale semnate de toate spitalele, care nu sunt respectate – de la prezenţa medicului rezident la consultaţia din triaj, la timpii mari de aşteptare din Urgenţă, la transferul interclinic. După această discuţie, vom face şi o monitorizare săptămânală, pentru că, deşi toată lumea cunoaşte protocoalele şi ce trebuie făcut, regulile jocului nu sunt respectate. Nu pot spune cine a greşit”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Eugen Popescu, directorul DSP Iaşi.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles